Cât de des nu ți‑ai dorit să știi mai multe despre problemele medicale ca să poți calma sau vindeca o afecțiune, fără să fie nevoie să suni sau să mergi la doctor? Din Ghid de homeopatie pentru părinți de Shelley Keneipp vei afla cum să faci față unor afecțiuni, de la cele mai enervante la cele mai amenințătoare. Vei afla de ce homeopatia este mai blândă, mai sigură și mai satisfăcătoare decât medicamentele. Vei ști ce remedii sunt esențiale pentru orice casă în care au loc din când în când accidente, traumatisme, infestații și alte crize.
Volumul este ușor de citit și explică exact ce ai nevoie să știi, fără să complice lucrurile. Autoarea ne oferă o alternativă și o modalitate complementară de a avea grijă de sănătatea noastră la noi acasă. Cartea îi încurajează pe cei care au, poate, rezerve în privința renunțării la obiceiul de a se baza exclusiv pe expertiza medicală.
Deși homeopatia poate să fie la modă sau nu, aceasta rămâne mereu fidelă sieși — cel mai blând leac dintre toate, în cel mai scurt timp, având cele mai puține motive de intervenție. E un sistem folosit în toată lumea; este cunoscut pe toate continentele; și are susținători în aproape toate țările.
Homeopatia se bazează pe principiul „cui pe cui se scoate“. Să presupunem că un copil e răcit și‑i curg ochii și nasul. Conform principiilor homeopatiei, aceste simptome reprezintă încercarea organismului de a se reface. Dacă aceeași substanță poate crea simptome în cazul unei persoane sănătoase, atunci în cazul unei persoane bolnave poate stimula autovindecarea unor simptome asemănătoare. Poate fi administrat remediul Allium Cepa (denumirea latinească a cepei), căci se știe că ceapa te face să‑ți curgă ochii și nasul.
Homeopatia este o știință a vindecării ce stimulează și întărește forța vitală prin folosirea unei doze minuscule dintr‑o substanță. În cazul homeopatiei, „mai puțin e mai bine și mai eficient“.
Homeopatia este una dintre cele mai sigure modalități de vindecare. Majoritatea remediilor homeopate sunt obținute din plante. Unele sunt obținute din minerale, din elementele tabelului periodic, și din surse animale. Acestea ajută organismul la refacerea echilibrului. Remediile homeopate nu au niciun fel de efecte secundare negative sau toxice. Sunt suficient de sigure și de delicate pentru nou‑născuți și copii. Remediile homeopate nu au fost niciodată retrase de pe piață din cauza unor efecte secundare negative sau periculoase. Remediile homeopate nu creează dependență. Multe dintre cele folosite în ziua de azi sunt identice cu acelea folosite acum două sute de ani, iar cele noi se dovedesc a îmbunătăți efectele tratamentului.
Folosirea homeopatiei este susținută de Organizația Mondială a Sănătății. Homeopatia e ceva uzual în Germania, Marea Britanie, Franța, India, Israel, Brazilia, Canada, Olanda, Grecia, Australia, Noua Zeelandă și Rusia. Există spitale homeopate, ca să nu mai spun de numeroasele clinici homeopate din Moscova, Franța, India, Danemarca, Shanghai și din Marea Britanie. Familia regală a Marii Britanii folosește homeopatia ca modalitate de îngrijire încă de pe la 1840 și are propriul homeopat pe care‑l consultă. Așa cum o dovedește longevitatea familiei regale, homeopatia are efect.
Leave a Reply