În 1993, când era publicat primul număr al revistei Wired, focusată în special pe impactul tehnologiilor asupra culturii, economiei și politicii, redactorul-șef Louis Rossetto prezicea că internetul va provoca „schimbări sociale atât de profunde încât nu ar putea fi comparat probabil decât cu descoperirea focului”. Jill Lepore, profesor de istorie americană la Universitatea Harvard și scriitoare de două ori finalistă la premiul Pulitzer, nuanțează opinia jurnalistului american: „Internetul avea să creeze o nouă ordine mondială, doar că noua realitate nu avea să aibă nimic de-a face cu ordinea: avea să fie o piaţă deschisă, liberă de orice amestec guvernamental, o frontieră, un Vest Sălbatic”, observă scriitoarea în cartea Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite publicată de Editura Trei.
Lucrare ambițioasă, cu o retorică elegantă care captivează cititorii și cu o abordare provocatoare, „o adevărată capodoperă”, după cum consideră NPR Books, Aceste adevăruri este o altfel de istorie a Statelor Unite. Națiunea americană s-a întemeiat pe respectarea conceptelor fundamentale de egalitate politică, drepturi naturale şi suveranitate a poporului, consfințite în legea fundamentală a statului, Constituția. Iar investigația istoricului are rolul de a confrunta istoria americană cu idealurile sale. Jill Lepore spune într-un mod original povestea istoriei Statelor Unite din 1492, de la descoperirea ei de către Cristofor Columb și până în zilele noastre. Autoarea își îndreaptă atenția asupra unor aspecte surprinzătoare. Unul dintre acestea este rolului internetului în dezbaterea politică, repercusiunile asupra clasei politice, dar și a masei mari a cetățenilor.
„Internetul, un ocean fără fund de informaţii şi idei, a afectat profund modalitatea de difuzare a cunoştinţelor, dar mai ales viteza de accesare şi accesibilitatea surselor”, arată Jill Lepore. Istoricul american subliniază că telefonul inteligent a avut la debutul vremurilor moderne un rol crucial, similar mașinii de tipărit. Incontestabil, tehnologiile noi au impulsionat studiul, știința, educația, comerțul, mediul de afaceri etc. Însă, consecinţele economice şi politice, deși nu intenționate, au fost adesea extrem de dure. „În politica americană, stabilitatea depinsese nu de avuţia celor puţini, ci de confortul celor mulţi, nu de opulenţă, ci de siguranţă şi un angajament faţă de noţiunea de bine comun. Internetul nu a distrus clasa de mijloc a Americii, dar a jucat un rol important în decăderea acesteia. A alimentat creşterea economică şi a generat averi incomensurabile pentru o mână de oameni, într-o epocă în care cei săraci sărăceau mai tare, iar clasa de mijloc dispărea”, spune Jill Lepore în Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite.
Paradoxal, deși internetul a diminuat distanța dintre elitele politice și mase, nu a democratizat politica. „În schimb, internetul a accelerat anumite schimbări politice care aveau să aibă loc oricum”, atrage atenția istoricul american.
În 1787, când Constituția americană era publicată ca supliment al Columbian Almanack, cetățenii se implicau activ și constructiv în dezbaterea politică. Acest model de cetățean a cedat locul în timp unuia centrat mai mult pe consum. Ulterior, apariția internetului a dat naștere unui model nou de implicare socială, „mânat de individualismul extrem al blogurilor, postărilor, tweet-urilor, artefactele unei noi culturi a narcisismului, și de hiperagregarea analizei datelor, instrumentele unui nou tip de regim autoritar”.
Jill Lepore realizează o analiză lucidă și dură a practicilor paginilor web, motoarelor de căutare și rețelelor sociale, care – în opinia autorului – acționează mai degrabă în calitate de companii care vând produse și nu site-uri de știri, cu datoria de a informa. Accentuarea izolării politice a americanilor de rând, dezbinarea și radicalizarea au fost unele dintre consecințele retoricii folosite pe internet.
Cu un concept inovator de scriere a poveștii unei națiuni, Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite este totodată și un „manual de educaţie civică” despre guvernare, despre drepturile și responsabilitățile cetățenilor. Cartea scrisă de profesorul la Harvard Jill Lepore este totodată și o istorie a jurnalismului în context politic, precum și al rolului jucat de tehnologie și internet în relația dintre autorități și cetățeni: „Această carte este, în esenţă, istorie politică. Acordă foarte puţină atenţie istoriei militare şi diplomatice sau istoriei sociale şi culturale. Include însă episoade din istoria dreptului şi religiei americane, jurnalismului şi tehnologiei, deoarece adevărurile s-au stabilit uneori în aceste domenii”, spune autoarea cărții Aceste adevăruri. O istorie a Statelor Unite.
Leave a Reply