Editura Trei vă invită sâmbătă, 25 martie, ora 12.45, în sala de conferințe a Hotelului Internațional București la evenimentul de lansare a cărții Parentalitatea. Provocare pentru mileniul trei coordonată de Leticia Solis-Ponton.
Despre inedita carte vor vorbi Leticia Solis-Ponton, psiholog şi psihanalist mexican, cu o vastă experienţă în dezvoltarea copilului și Anca Ganciu, psiholog specializat în psihoterapie familială.
Lansarea va avea loc în cadrul atelierului Introducere în parentalitate organizat de Fundația Generația împreună cu Asociația Română de Psihologie și Psihiatrie Perinatală. Mai multe informații găsiți aici
Ce înseamnă din punct de vedere psihologic să devii părinte? Mai mult, cum e să fii părinte în secolul XXI, purtând cu tine moştenirea generaţiilor anterioare, adaptând-o şi transformând-o, astfel încât copiii tăi să se poată dezvolta într-un mediu favorabil? Proiectarea în propriii copii şi trasarea viitorului acestora, grija excesivă pentru ei, fac treptat loc susţinerii şi creării unui spaţiu psihologic în care este încurajată autonomia.
Parentalitatea implică mult mai mult decât a fi genitor, ne spun, sub diferite forme, coautorii acestei lucrări, a căror muncă a fost inspirată de gândirea lui Serge Lebovici. Pornind de la o discuţie dintre acesta şi Leticia Solis-Ponton, redată în primul capitol, cartea pledează pentru conştientizarea şi asumarea de către părinţi a propriilor resurse psihice, atât în contextul consultaţiei terapeutice, cât şi al vieţii de zi cu zi, cu provocările sale: adopţie, migraţie, sărăcie, maternitate în adolescenţă, parentalitate în a doua jumătate a vieţii, copii bolnavi sau dificili şi nu numai. Este o lectură necesară pentru specialişti, utilă şi bine-venită pentru publicul larg, capabilă să deschidă noi perspective asupra relaţiilor de filiaţie.
Leticia Solis-Ponton este psiholog şi psihanalist mexican, cu o vastă experienţă în dezvoltarea copilului, iniţiatoarea unor strânse legături franco-sud-americane în acest domeniu
Leave a Reply