”Sunteţi gay, domnule Grey?”

Trei va relansa vol. 1 cu o copertă actualizată, ce include afişul filmului.

Mă aşez, îmi scot foile cu întrebările din rucsac şi trec prin ele, înjurând-o în gând pe Kate că nu mi-a dat şi o scurtă biografie. Nu ştiu nimic despre omul pe care urmează să-l intervievez.

(….)

— Aveţi o filozofie? Dacă da, care este ea?

— Nu am o filozofie ca atare. Poate un principiu călăuzitor — cel enunţat de Carnegie: “Un om care dobândeşte capacitatea de intra în deplina posesie a propriei sale minţi poate să ia posesia oricărui alt lucru, pe care este îndreptăţit să-l posede.” Sunt un tip neobişnuit, motivat. Îmi place să exercit control: asupra mea şi asupra celor din jurul meu.

— Deci, vreţi să posedaţi lucruri?

Eşti un maniac al controlului.

— Vreau să merit să le posed, dar da, în esenţă, vreau.

(…)

Tulburată, trec rapid mai departe.

— De dragul muncii, trebuie să vă sacrificaţi viaţa de familie.

— Asta nu e o întrebare, răspunde el scurt şi la obiect.

— Scuze.

Mă simt jenată; mă face să mă simt ca un copil neastâmpărat. Încerc din nou.

— Aţi fost nevoit să vă sacrificaţi viaţa de familie din cauza muncii dumneavoastră?

— Am o familie. Am un frate şi o soră, şi doi părinţi iubitori. Nu mă interesează să-mi lărgesc familia mai mult de-atât.

— Sunteţi gay, domnule Grey?

El trage adânc aer în piept, iar eu bat în retragere, moartă de ruşine. La naiba! Oare de ce n-am folosit un soi de filtru înainte să citesc asta cu glas tare? Cum să-i spun că nu fac decât să citesc întrebările? Afurisita de Kate şi curiozitatea ei.

— Nu, Anastasia, nu sunt.

Ridică din sprâncene, cu o sclipire rece în ochi. Nu pare încântat.

— Îmi cer scuze. E… ăă, scris aici.

E pentru prima oară când mi-a zis pe nume. Pulsul mi s-a accelerat şi simt cum iar mi se încing obrajii. Cuprinsă de agitaţie, îmi aranjez părul pe după ureche.

El îşi lasă capul într-o parte.

— Astea nu sunt întrebările tale?

În România filmul ”Cincizeci de umbre ale lui Grey” are premiera pe 13 februarie.

Simt cum mi se scurge sângele din corp.

— Ăă… nu. Kate — domnişoara Kavanagh — ea a formulat întrebările.

— Sunteţi colege de redacţie la ziar?

Oh, nu. Nu am nicio legătură cu ziarul studenţesc. E activitatea ei extracuriculară, nu a mea. Simt că faţa m-a luat foc.

— Nu, e colega mea de cameră.

Îşi freacă bărbia şi face înadins, evaluându-mă cu ochii lui cenuşii.

— Te-ai oferit tu să faci acest interviu? întreabă, iar tonul lui calm mă sperie.

Ia stai un pic, cine trebuie să ia interviu cui? Ochii lui mă ard şi mă simt obligată să-i spun adevărul.

— N-am avut încotro. Nu se simte bine, răspund cu o voce firavă şi parcă încercând să mă justific.

— Asta explică multe.

Se aude o bătaie în uşă şi Blonda numărul doi intră.

— Domnule Grey, scuzaţi-mă de întrerupere, dar aveţi programată următoarea întâlnire în două minute.

— Nu am terminat aici, Andreea. Te rog să anulezi următoarea întâlnire.

Andreea ezită, uitându-se la el înmărmurită. Pare pierdută. El îşi întoarce încet capul spre ea şi ridică din sprâncene. Tipa se face roz la faţă. Oh, e bine. Deci nu e vorba doar de mine.

— Prea bine, domnule Grey, bâiguie fata şi iese.

El se încruntă, după care îşi îndreaptă din nou atenţia spre mine.

— Unde rămăseserăm, domnişoară Steele?

Oh, acum ne-am întors la “domnişoară Steele”.

— Vă rog, nu vreau să vă întrerup de la nimic.

— Aş dori să aflu lucruri despre tine. Mi se pare că aşa e corect.

Are o privire curioasă. Mama mă-sii. Unde vrea să ajungă cu asta? Îşi aşază coatele pe braţele fotoliului şi-şi împreunează degetele în faţa gurii. Are o gură foarte… tulburătoare. Înghit în sec.

 Fragment din 

Cincizeci de umbre ale lui Grey,

de E L James