Cronică semnată de Marius Chivu (în Dilema Veche) în marginea volumului de poezie al lui M. Duţescu, franceza un avantaj, Editura Pandora M, 2014:
„Viaţa e un şir de plecări“, scrie la începutul unui poem şi M. Duţescu, a cărui carte secundă preia lucrurile de unde au fost lăsate în volumul de debut – şi toată bucuria acelor ani trişti (Cartea Românească, 2010).
Cîteva poeme de acolo sînt aici reluate pentru a completa un ciclu şi a crea astfel o continuitate pe care rar o găseşti în cărţile de poezie. De altfel, M. Duţescu este cel care a explorat primul, la noi, în poezie, mediul corporate şi a scris ceea ce am numit odată office poeme. Primele două grupaje ale volumului radiografiază aspectele unei lumi de birouri şi sticlă, în centrul căreia evoluează un personaj conturat deja în volumul precedent: „dl Corneliu“, manager.
O lume dinamică, online sau între două check-in-uri, gravitînd în jurul facturilor, conturilor şi contractelor, aspirînd la cifre şi branduri („aveau converse şi lacoste“, „dior sau chanel?“), avînd un limbaj şi coduri proprii; o lume plină de suprafeţe, jonglînd cu aparenţe, jucînd după reguli futile sau absurde. În birouri, la telefoane şi prin e-mail-uri, în avioane, între meeting-uri şi licitaţii există o zbatere care-şi pune în scenă propriul spectacol existenţial cu paradoxuri, vanităţi, drame şi mult ridicol.
Decorul e cosmopolit, recuzita e de firmă (electronice, papetărie, accesorii), personajele au fiţe, ambiţii şi aroganţe; business-ul ca existenţă, banii ca ideal:
hrube cu un singur om / care apare dimineaţa se freacă pe net / şi pleacă la fel de absent face / un duş şi se bagă la somn // înconjurat de calculatoare legate-n reţea rămase / de pe vremea cînd îşi permitea / angajaţi şi-i plătea // markere evaporate sacoşe de plastic / de plastic DVD-uri sparte sau goale // cutii de iaurt baxuri / adunate nedesfăcute de foi / dar oare cîţi dintre noi / se pot lăuda cu un leasing la zi / 225 de mii (de dolari) ipotecă achitaţi integral / în nici 4 ani secretare / engleză fluent (franceza un avantaj) şi periodic / alţi bani (alt miraj) încadraţi la / «cheltuieli curente» rame digitale Panasonic / scaune Knoll şi / o maşină de distrus documente.
Ciclul „nisipurile de aur 2010“ oferă imaginea în repaos a acestei lumi pe fondul unei tragedii exterioare, dar acest scurt grupaj face trecerea dinspre tema mediului înspre tema cuplului, cu un ton care cîştigă constant în dramatism, pe măsură ce volumul se apropie de final. Poemele la persoana a treia din ciclul „octombrie“ (unele sînt foarte narative şi s-ar putea ca M. Duţescu să scrie într-o zi şi proză) fac, la rîndul lor, trecerea înspre grupajele finale, care radiografiază tectonica sentimentală de cuplu. Căci, dacă poemele exterioarelor din prima parte a cărţii au o dimensiune colectivă şi vorbesc despre alienarea mediului corporatist, partea secundă exprimă alienarea afectivităţii, degradarea intimităţii şi „plecările“ din convieţuirea în doi. Însă volumul se închide cu un poem fără titlu, lung şi confesiv, emoţionant prin disperarea surdă conţinută, singurul poem în care dispare tonul impersonal şi în care se distinge cu adevărat şi vocea poetului M. Duţescu, cel care dă aici cel mai bun text al lui so far; citez un fragment:
(…) tot mai des în ultimul timp / am ajuns să regret că n-am crescut şi eu într-o familie / aproape de Dumnezeu – singurul fapt concret / pe care simt nevoia să mă sprijin acum // ce folos că tatăl meu a fost cel mai inteligent / cel mai bun cel mai / etic om pe care l-am cunoscut pînă azi / dacă a fost şi cel mai înverşunat ateu – i se lumina privirea / cînd ne vorbea despre absurdul vieţii de dincolo – ce folos / că mama n-a făcut şi n-ar face rău nici măcar unei plante / dacă pomenile pentru el le-a ţinut din dragoste respect şi atît – / nu am auzit-o vreodată rugîndu-se la ceva / sau vorbind despre asta (…) dacă mintea părinţilor mei ar fi / putut accepta indeterminarea credinţei / tatălui meu poate nu i-ar fi plesnit inima la propriu în 2002 / ar fi avut poate rezervele unui scut din care să ricoşeze / ar fi avut aternativele unui refugiu 100% sigur şi cald // ce înseamnă să te concentrezi pe discurs etic lucid / să descompui cu aceeaşi dezinvoltură / cu care descompunea el orice fapt concret cu / o logică implacabilă / o energie pozitivă despre care povesteam altundeva mai demult // şi de ce etic lucid / atunci cînd nu raţiunea ajută / ci supapa acelei îmbrăţişări imposibil de primit de la toţi cei din jur // dureroasa nea neputinţă din aceste momente / micimea şi imposibilitatea de a mă lăsa abandonat în braţele Lui (…).
Leave a Reply