Vineri și sâmbătă, ultimele două zile de ateliere ale Săptămânii Psi pentru Părinți, vă invită să aflați ce este un părinte eficient, în ce constă ”arta de a făuri oameni” și cu ce este populat universul sexual al pruncilor noștri.

Atelierele sunt găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și încep de la orele 18.00 (excepție face atelierul de sâmbătă, din Timișoara, care începe de la orele 11.00). Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei pot fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile rețelei Cărturești (inclusiv de pe librăria online).

Iată și programul celor cinci ateliere din weekend:

  • Parintele eficientBucurești (Verona): Cofondatoare a Centrului de cursuri pentru părinți ”Parentime”, Miruna Pătrașcu va folosi drept pretext o carte nou-nouță  (Părintele eficient a lui Thomas Gordon), pentru a răspunde la întrebarea: Cum ne petrecem timpul de familie? 
  • Timișoara (Mercy): Și psihologul bănățean Emese Terezia Gubranszki, care are o experiență îndelungată în lucrul cu familiile și copiii, pleacă tot de la o carte (una de referință, semnată de Virginia Satir!) tradusă la Editura Trei: Arta de a fauri oameni – Psihologia familiei. 
  • Brașov: Mediatizatul psihosexolog Bebe Mihăescu îi invită pe părinți și pe psihologi la o discuție francă despre Universul sexual al copiilor. 
  • Iași (Palas): Nicoleta Dumitru (formată în psihoterapie pozitivă) și Andreea Muraru (specialistă în psihoterapia de familie și de cuplu) vă aruncă o nadă: Ce înseamnă să fii un părinte bun ?

***

  • Sâmbătă, la Timișoara (Mercy): Cunoscuta profesoară universitară Anca Munteanu vă propune un atelier la matineu 🙂 , despre Profesia de părinte și reperele ei de aur. Atelierul dânsei începe la ora 11.00.