Aflăm zilnic despre câte o năzbâtie a “cercetătorilor britanici”, care ba au descoperit gena infidelităţii, ba ne vorbesc despre cum se curtează maimuţele, ba ne spun cum să ne educăm şefii.

O istorie a psihologieiPuţini ştiu însă că şi la începutul şi la mijlocul secolului XX se făceau experimente şi descoperiri cel puţin la fel de insolite. Ce spuneţi de ideea de a vă introduce un tub de cauciuc până în stomac, doar pentru a vă nota senzaţiile “introspective”? Sau cum v-aţi simţi într-un experiment în care, atunci când răspundeţi corect, vi se spune insistent că aţi greşit, doar pentru a vi se testa încrederea în propria persoană? Sau ce-aţi spune dacă psihanalistul v-ar zice într-o bună zi: “Du-te acasă şi tratează-te singur”?

Toate aceste anecdote şi multe altele dau viaţă acestei “Istorii a psihologiei moderne“, scrise de soţii Schultz, o referinţă arhicunoscută peste Ocean, unde volumul, ajuns la a noua ediţie, este recomandat chiar şi la orele de psihologie din liceu. Cărţile de istorie a psihologiei care existau până acum pe piaţă sau în bibliotecile de la noi păcătuiesc fie pentru că lungesc investigaţia până la Platon şi Aristotel, fie pentru că înşiruie date seci, fără a oferi fundalul de viaţă şi social pe care s-au profilat concepte precum cel de “condiţionare operantă”, “autoactualizare” sau “complexul Oedip”.

Volumul de faţă prezintă principalele şcoli de gândire psihologice (de la structuralism şi behaviorism la psihanaliză şi psihologia cognitivă), fără să uite neuroştiinţele de ultimă oră sau ineditele studii din psihologia animalelor. Oferă extrase din marile cărţi ale unor James, Skinner, Köhler sau Maslow şi, mai ales, reface filmul palpitant şi plin de culoare al ultimelor două secole care au revoluţionat ştiinţa minţii. Veţi avea multe de învăţat de la Albert, copilul care a fost constrâns să se teamă de Moş Crăciun, de la Hans, calul care făcea calcule matematice, de la isterica Anna O., pacienta odată cu care s-a născut psihanaliza, dar şi de la computerul care l-a bătut pe Kasparov.

Cronică preluată din Business Magazin