Ne dorim să ne putem exprima cu autenticitate, evitând „lucrurile de nespus“, aceste lucruri pe care omitem să le zicem pentru că nu avem încredere în felul în care celălalt le va recepta.

Comunicare NonViolenta2_bun

Mi se întâmplă frecvent în şedinţele individuale de coaching şi în timpul medierilor să primesc plângeri:

  • „Şefa îmi spune mereu că nu e OK, însă, când este OK, nu spune nimic“;
  • „Şeful meu îmi cere lucruri pe care nu le face el însuşi: îmi cere să fiu zen, iar el îşi permite să trântească uşa şi să spună lucruri grele colaboratorilor mei“;
  • „Sunt foarte angoasată, îmi este teamă să nu mi se întâmple acest lucru, mă stresează şi mă împiedică să dorm“.

Când aud aceste plângeri, întrebarea mea obişnuită este „I‑aţi vorbit despre acest lucru?“ De mult prea multe ori, interlocutorul meu mă priveşte cu ochi mari, blocat şi surprins: „Păi nu. Credeţi că pot să îi spun?“ Nu ştiu dacă puteţi. Ceea ce ştiu este că, dacă nu veţi vorbi despre acel lucru, interlocutorul vostru nu va ghici singur.

Încercăm să evităm exprimările nefericite, acele cuvinte care fac rău, care rănesc, care nu fac relaţia să avanseze: acele gânduri care ne închid în trecut, care includ neînţelegerile şi reproşurile. Ne dorim să exprimăm în mod autentic ce se întâmplă în sinea noastră: observaţiile noastre lipsite de judecăţi, stările, nevoile şi cererile, concentrându‑ne asupra intenţiei noastre: să dezvoltăm relaţii respectuoase cu noi înşine şi cu ceilalţi.

Este vorba despre a‑i propune celuilalt să fie martor al trăirilor noastre. Nu ca o plângere sau ca o atitudine de victimă, ci ca pe un cadou: iată ce stări mă străbat! Este vorba despre a oferi un cadou, fără să aşteptăm nimic în schimb, gratuit. Un cadou nu se oferă oricum. Sunt de evitat mai multe capcane:

  • Prea multe cadouri deodată! Este inutil să venim cu lista tuturor sentimentelor, nevoilor şi cererilor pe care le‑aţi identificat într‑un moment de autoempatie. „Deci iată, copii, la ce m‑am gândit. Mă simt obosită şi am nevoie de odihnă, de aceea aţi fi de acord să vorbiţi pe rând? Şi apoi am nevoie de cooperare şi mi‑ar plăcea ca Paul să strângă masa imediat şi ca Cécile să pună rufele la uscat. Şi aş avea nevoie, de asemenea, să mă organizez şi atunci dacă aţi putea să vă puneţi cearşaful la haine murdare înainte de mâine‑dimineaţă ar fi extraordinar. Ah şi apoi, era să uit, am, de asemenea nevoie de ordine. Aţi putea să închideţi dulapul de la intrare?“ Lucrurile nu merg astfel şi riscăm să rămânem înmărmuriţi în faţa intrării sau în biroul şefului, fără interlocutori în faţă… căci vor fi cu toţii plecaţi!
  • Cum primeşte celălalt cadoul? Va fi o muncă de ascultare empatică. Trebuie să fim conştienţi că celălalt nu primeşte neapărat cadoul aşa cum ne‑ar plăcea. Uneori, ar fi preferat un alt cadou. Sau se întreabă ce va face cu el! Sau nu înţelege că este un cadou şi crede că avem nevoie să îl desfacem împreună cu el!
  • Să alegem bine momentul, contextul în care ne oferim autenticitatea. Cu cât nevoia despre care vrem să vorbim este mai preţioasă pentru noi în cadrul relaţiei, cu atât vom câştiga mai mult alegând un moment favorabil pentru a‑l exprima. Favorabil pentru noi şi favorabil pentru celălalt.

Fragment din Exerciții de Comunicare NonViolentă