Cu două premii Sundance luate anul trecut, filmul ”The Stanford Prison Experiment” readuce în actualitate un tulburător și îndrăzneț experiment din anii ’70 . Ce s-a întâmplat în acest studiu al răutății gratuite? Aflați câteva ceva din fragmentul următor, extras din cartea de popularizare ”În 15 minute psiholog”:
Când Phil Zimbardo a organizat un experiment la Universitatea Stanford, pentru a observa comportamentul oamenilor odată puşi în rolul de gardieni de închisoare sau deţinuţi, intenţiona ca durata acestuia să fie de două săptămâni.
Voia să afle cum poziţiile de autoritate sau de subordonare afectează comportamentul. După cum s-a exprimat el, dacă pui oameni buni într-o situaţie rea, ce vor face? În cele din urmă, a întrerupt experimentul după numai şase zile, căci efectele asupra subiecţilor săi deveniseră intolerabile.
Experimentul lui Zimbardo a avut loc în 1971, la zece ani după descoperirile îngrijorătoare ale lui Stanley Milgram despre obedienţă. Zimbardo a anunţat în presă că avea nevoie de voluntari pentru a participa la un experiment psihologic despre efectele vieţii din închisoare. Din şaptezeci de voluntari, el a ales douăzeci şi patru, care au fost consideraţi perfect sănătoşi şi normali, fără risc de deteriorare psihologică, şi i-a împărţit aleatoriu în rolurile de gardieni sau deţinuţi. Toţi participanţii erau studenţi de gen masculin din Statele Unite sau Canada. (…)
În prima noapte, la ora 2:30 dimineaţa, deţinuţii au fost treziţi de un fluier şi a trebuit să iasă din celule pentru o „numărătoare“. Numărătorile s-au repetat regulat, după aceea, zi şi noapte, ca un mijloc de a-i face pe gardieni să-şi impună autoritatea asupra deţinuţilor. Gardienilor li s-a dat voie să-i pedepsească pe deţinuţi dacă nu se supuneau ordinelor sau regulilor. O pedeapsă comună era silirea deţinuţilor să facă flotări. Zimbardo a observat că şi gardienii din lagărele de concentrare naziste îi obligau pe deţinuţi să facă asta. Unul dintre gardienii lui Zimbardo păşea pe spinarea deţinutului când efectua flotările sau îi punea pe ceilalţi deţinuţi să stea sau să calce pe spinarea tovarăşilor lor. (…)
Fragment din În 15 minute psiholog, de Anne Rooney
La numai treizeci şi şase de ore de la începerea experimentului, unul dintre prizonieri a început să cedeze nervos. Se purta iraţional, plângea necontrolat şi a izbucnit într-o criză de furie. Consilierul închisorii l-a criticat pe deţinut ca fiind slab şi i-a explicat tipurile de abuz la care s-ar fi putut aştepta dacă ar fi fost un deţinut adevărat. I s-a oferit şansa tratamentului indulgent, dacă, în schimb, devenea informator. A mai durat puţin, şi s-a comportat încă şi mai iraţional, până când experimentatorii şi-au dat seama că omul era sincer tulburat şi a fost scos din experiment. Experimentatorii au fost, mai târziu, şocaţi să realizeze că propria lor gândire devenise acordată la situaţia închisorii — presupuseseră că participantul încercase să-i păcălească şi nu recunoscuseră suferinţa autentică. (…)
Experimentul a luat sfârşit când o psihologă a vizitat locul experimentului şi — singura din cei cincizeci de vizitatori externi — s-a declarat îngrozită de felul în care fuseseră trataţi tinerii. Zimbardo şi-a dat seama că ea avea dreptate şi a oprit experimentul. Nu durase decât şase zile din cele paisprezece programate. Mai târziu, Zimbardo a spus că ar fi trebuit să-l oprească mai devreme, dar până şi experimentatorii fuseseră absorbiţi şi luaţi în stăpânire de rolurile lor ca ofi ciali ai închisorii. Înfricoşătoare chestiune. (…)
Experimentul a descoperit un aspect întunecat al naturii umane — grabnicul consimţământ de a le face rău altora fără niciun motiv, chiar căutând căi suplimentare de a-i domina şi a-i răni, numai pentru că o poziţie de putere îţi îngăduie asta.
Leave a Reply