Î: Alergarea uşoară dăunează genunchilor? Mă doare în lateralul unuia dintre genunchi uneori, iar asta mă îngrijorează. Ce alte exerciţii sunt potrivite pentru a fi în formă?
R: Nu ar trebui să te doară nimic dacă porţi pantofii potriviţi, cu suport sub călcâi şi sub pingea. S‑ar putea să te doară dacă ai deja un cartilaj afectat mai demult sau un început de artrită. Durerea în lateralul genunchiului, pe interior, e un simptom comun la cei care abia încep să alerge şi e, de obicei, din cauza forţării muşchiului. Dacă doare interiorul genunchiului, sau amorţeşte, se umflă, cedează sau nu se mai poate mişca, atunci trebuie să ceri sfatul medicului şi să alegi altă formă de exerciţiu fizic. S‑ar putea ca mersul să fie mai potrivit (pantofii sunt, şi aici, importanţi). Înotul ajută, deşi trebuie să înoţi mai mult decât mergi, ca să obţii aceleaşi beneficii. Dacă ai probleme cu genunchii, probabil că o să îţi fie mai greu să înoţi bras. Craul sau înotul pe spate s‑ar putea să ţi se potrivească mai bine. Dacă preferi să mergi cu bicicleta, ridică şaua cât să poţi ţine piciorul aproape perfect întins atunci când apeşi pedala până jos.
Fragment din
Leave a Reply