In această toamnă povestea lui John Green “Oraşe de hârtie” ajunge pe marile ecrane, in regia lui Jake Schreier, cu Nat Wolff si Cara Delevingne in rolurile principale. Povestea completă se află în carte, care acum vă aşteaptă cu o nouă coperta tie-in, cu cei doi tineri actori care le dau viaţă lui Margo şi Quentin in pelicula FOX.

Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

11826019_519443961543510_302703872461858835_n

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

“În acest nou roman al lui John Green regăsim ecouri din Căutând-o pe Alaska: o fată superbă, excentrică; un mister care trebuie rezolvat de nişte adolescenţi inteligenţi şi ciudaţi; precum şi citate elocvente (din Fire de iarbă a lui Walt Whitman, de data aceasta) minunat inserate în poveste. Green se opreşte din nou asupra conexiunii subtile dintre imaginaţie şi percepţie, lumini şi umbre, iluzie şi realitate.” – BOOKLIST

“Există deja o marcă John Green: stilul lui îmbină un limbaj spumos, colocvial cu inserturi hiperintelectuale şi observaţii profunde despre viaţă. Green dă dovada talentului său în fiecare pagină.” – SCHOOL LIBRARY JOURNAL

John Green s-a născut la 24 august 1977. Cărţile sale au fost publicate în peste douăzeci de limbi şi figurează constant în topul celor mai bine vândute titluri al publicaţiei New York Times. Foarte activ şi pe platformele virtuale, John Green a creat, împreună cu fratele său, Brotherhood 2.0, cel mai popular proiect video online, accesat pe YouTube de peste 30 de milioane de fani Nerdfighter din întreaga lume.
De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut: Sub aceeaşi stea, Cautând-o pe Alaska şi De 19 ori Katherine.