Prima descriere din literatura medicală a unei persoane cu sindromul Tourette a fost realizată de Itard în 1825; acesta a scris despre o femeie, marchiza de Dampierre, care era sever afectată de ticuri motorii și vocale. Șaizeci de ani mai târziu, în 1885, un medic francez, Georges Gilles de la Tourette, a descris nouă pacienți cu ticuri ce debutaseră în copilărie, care scoteau zgomote și cuvinte în mod incontrolabil (Robertson, 2000). S‑a considerat că această afecțiune era rară, iar clinicienii au presupus că tulburarea era de natură psihologică, în ciuda faptului că Gilles de la Tourette sugerase inițial transmiterea sa ereditară.
În prezent sindromul Tourette este descris ca o combinație de ticuri motorii și vocale prezente de cel puțin un an.
Criterii de diagnostic pentru sindromul Tourette (OMS 1992)
- Multiple ticuri motorii și unu sau mai multe ticuri vocale au fost prezente la un moment dat pe parcursul afecțiunii, dar nu neapărat concomitent.
- Frecvența zilnică a ticurilor trebuie să fie mare, acestea să apară aproape în fiecare zi timp de peste un an, fără perioadă de remisie mai lungă de două luni pe parcursul anului respectiv.
- Localizarea anatomică, numărul, frecvența, tipul și complexitatea sau severitatea ticurilor trebuie să se schimbe în timp.
- Debutul are loc înainte de vârsta de 21 de ani.
- Ticurile nu pot fi atribuite altor afecțiuni medicale.
Debutul ticurilor este în general moderat și cu frecvență redusă, având loc între doi și douăzeci și unu de ani, vârsta medie a apariției afecțiunii fiind de aproximativ șapte ani .
Persoanele afectate de sindromul Tourette descriu adesea o incitație premonitorie înaintea ticurilor, separată de ticul propriu‑zis. Senzația este temporar înlăturată după eliberarea ticului. Exemple de astfel de senzații includ o senzație de arsură în ochi înaintea clipitului, mâncărimi înaintea unei mișcări a umerilor și tensiune la nivelul gâtului, care este eliberată prin întinderea gâtului.Severitatea ticurilor crește până la pubertate și pe parcursul acesteia. Ticurile ating un nivel de platou relativ stabil la maturitatea timpurie.
Fragment din Copilul cu ticuri și sindromul Tourette, de Uttom Chowdhuri
O persoană cu sindromul Tourette poate avea diverse ticuri motorii și vocale, dar ticurile la nivelul capului și al gâtului sunt de departe cele mai comune. Coprolalia apare rar la copiii mici și doar la 10–30% din adulți, astfel încât prezența acesteia nu este necesară pentru diagnosticare (Robertson, 1994).
Majoritatea oamenilor își pot reprima ticurile doar pentru o scurtă perioadă de timp. Multe persoane cu sindromul Tourette descoperă că atunci când se concentrează pe o anumită sarcină (de exemplu, un joc pe calculator) ticurile lor par să scadă în intensitate.
Ticurile se pot intensifica atunci când copiii se relaxează după o perioadă stresantă, ca de exemplu atunci când se întorc acasă de la școală.
În trecut se credea că ticurile dispar în somn, dar studiile recente au arătat că ticurile persistă pe parcursul tuturor stadiilor somnului (Rothenberger et al., 2001).
Leave a Reply