Copilul cu ticuri_sitePrima  descriere  din  literatura  medicală a unei persoane  cu sindromul  Tourette  a fost  realizată de Itard  în  1825; acesta  a scris despre  o femeie, marchiza de Dampierre, care era sever afectată de ticuri  motorii și  vocale.  Șaizeci de ani  mai  târziu,  în  1885, un medic  francez, Georges Gilles de la Tourette, a descris  nouă pacienți cu ticuri  ce debutaseră  în  copilărie, care  scoteau  zgomote și cuvinte  în mod incontrolabil (Robertson, 2000). S‑a considerat că această afecțiune era rară, iar clinicienii au presupus  că tulburarea  era de natură psihologică, în ciuda  faptului că Gilles de la Tourette  sugerase  inițial transmiterea sa ereditară.

În prezent sindromul Tourette  este descris ca o combinație de ticuri  motorii  și vocale prezente de cel puțin  un an.

Criterii de diagnostic pentru sindromul Tourette (OMS 1992)

  1. Multiple ticuri motorii și unu sau mai multe  ticuri  vocale au fost prezente  la un moment dat pe parcursul afecțiunii, dar nu neapărat concomitent.
  2. Frecvența zilnică a ticurilor trebuie  să fie mare,  acestea să apară aproape  în fiecare  zi timp de peste un an,  fără perioadă de remisie mai lungă  de două luni  pe parcursul anului  respectiv.
  3. Localizarea anatomică, numărul, frecvența, tipul și complexitatea sau severitatea  ticurilor trebuie  să se schimbe în timp.
  4. Debutul are loc înainte de vârsta de 21 de ani.
  5. Ticurile nu pot fi atribuite altor afecțiuni medicale.

Debutul ticurilor este în  general  moderat  și cu frecvență  redusă,  având loc între  doi și douăzeci și unu  de ani,  vârsta medie a apariției afecțiunii fiind  de aproximativ șapte  ani .

Persoanele afectate  de  sindromul Tourette   descriu  adesea o  incitație premonitorie înaintea ticurilor,  separată  de  ticul propriu‑zis. Senzația este temporar  înlăturată după  eliberarea ticului. Exemple de astfel  de senzații includ o senzație de arsură în  ochi  înaintea clipitului,  mâncărimi înaintea unei  mișcări  a umerilor  și tensiune la nivelul  gâtului, care este eliberată  prin întinderea gâtului.Severitatea ticurilor crește până la pubertate și pe parcursul acesteia. Ticurile ating un nivel de platou relativ stabil la maturitatea timpurie.

Fragment din Copilul cu ticuri și sindromul Tourette, de Uttom Chowdhuri

O  persoană cu sindromul Tourette  poate  avea diverse  ticuri motorii și vocale,  dar ticurile  la nivelul  capului  și al gâtului sunt de departe cele mai comune. Coprolalia apare rar la copiii  mici și doar la 10–30%  din adulți, astfel  încât  prezența acesteia  nu este necesară  pentru  diagnosticare (Robertson, 1994).

Majoritatea oamenilor își pot reprima  ticurile  doar pentru  o scurtă  perioadă de timp. Multe persoane  cu sindromul Tourette descoperă  că atunci  când  se concentrează pe o anumită sarcină (de  exemplu, un  joc  pe calculator) ticurile  lor  par  să scadă  în intensitate.

Ticurile se pot intensifica atunci  când copiii  se relaxează după o perioadă stresantă, ca de exemplu atunci  când  se întorc  acasă de la școală.

În trecut  se credea că ticurile  dispar  în somn, dar studiile  recente  au arătat că ticurile  persistă  pe parcursul tuturor  stadiilor somnului (Rothenberger et al., 2001).