Pielea are aproximativ 2 m² şi acoperă tot ce face parte din noi. Este contactul nostru cu lumea exterioară. Antena noastră. Poate să transmită şi să recepţioneze şi ne alimentează simţurile. Este obiect al dorinţei, stratul nostru de protecţie, un vas fascinant în care ne stă ascunsă viaţa şi, în acelaşi timp, un uriaş biotop pentru bacterii, ciuperci, viruşi şi paraziţi.
Cât de importantă este pielea pentru noi ne dezvăluie limba. Există zile în care nu „ne simţim bine în pielea noastră“ şi uneori „ne mănâncă pielea“. La locul de muncă trebuie să ai câteodată „obrazul gros“, iar cei ce nu suportă criticile au „pielea sensibilă“. Unul spune, când vede un păianjen mare, că „i se face pielea de găină“, dar altul devine „palid ca un mort“ şi fuge pentru „a‑şi scăpa pielea“.
Şi cu toate acestea doar foarte puţini ştiu ce este de fapt pielea, cum funcţionează şi mai ales câte sarcini de o importanţă vitală îndeplineşte pentru noi.
În primul rând, ca un veritabil zid clădit din cărămizi şi acoperit cu un strat protector, pielea ne apără de intruşii periculoşi, de exemplu, agenţii patogeni, otrăvurile şi alergenii. În acelaşi timp, este instalaţia de climatizare a corpului care are grijă să nu ne supraîncălzim, să ne răcim prea tare sau să pierdem prea multă apă şi să ne uscăm.
Şi, ca să poată să ne protejeze de toate aceste pericole, pielea se află în contact permanent cu mediul înconjurător: măsoară temperatura, evacuează tot felul de lichide şi de secreţii, absoarbe lumina şi o transformă în căldură. În plus, cercetează cu ajutorul celulelor sale nervoase, al perilor şi al celor aproximativ 2500 de celule receptoare de pe fiecare centimetru pătrat din vârfurile degetelor noastre dacă bate vântul, dacă vremea e rece sau uscată, dacă suprafaţa unui obiect este aspră sau netedă, moale sau tare, ascuţită sau rotunjită. Şi cele mai recente cercetări afirmă că pielea poate chiar să miroasă şi să audă.
Dar asta nu este nici pe departe totul. Prin intermediul pielii intrăm în contact nu numai cu mediul înconjurător, ci şi cu alţi oameni. Ştiaţi că mesajele transmise de piele sunt decisive în privinţa alegerii partenerului? Gustul pielii variază de la o persoană la alta şi mirosul pielii fiecăruia atrage numai persoana potrivită pentru că natura se străduieşte să ne combine genele cât mai bine, aşa încât urmaşii să ne fie sănătoşi şi robuşti. Aşa că, dacă se întâlnesc două tipuri diferite de piele, în cazul în care vor avea urmaşi comuni, va fi probabil un amestec cât se poate de profitabil al genelor. Şi aici se ascunde chiar un mesaj politic: pielea nu ştie ce înseamnă rasismul; din contră, caută contribuţii genetice cât mai variate.
Putem să ne contrazicem în privinţa celui mai mare organ sexual al omului: să fie oare creierul, care plăsmuieşte imagini şi fantezii şi produce dorinţa, sau pielea, pe care o simţim atunci când facem dragoste, pe care o privim cu voluptate şi care se modifică atât de vizibil în timpul raportului sexual? Nu există excitaţie fără piele goală. Nici dorinţă fără piele. Nici atingere trupească fără piele. Gândurile fierbinţi ne fac pielea să se înfioare. Chiar şi domeniul fetişurilor are de‑a face cu simboluri legate de piele: latex, piele naturală şi blănuri… toate un fel de surogat pentru pielea omenească!
Probabil aţi sesizat deja: cel ce se ocupă de acest subiect va avea de a face cu o mulţime de tabuuri. Şi pentru mulţi oameni totul începe cu nuditatea — cu zonele intime devenite vizibile şi cu sentimentele de pudoare rămase invizibile —, dar şi cu faptul că pielea poate să miroasă atât de frumos sau atât de urât, plus că există atâtea defecte şi adâncituri, secreţii şi pete. Pe scurt, multe lucruri despre care nu prea ne place să vorbim sau care ni se par respingătoare provin de pe sau chiar din piele — mătreaţa, ceara din urechi, coşurile, grăsimea, transpiraţia etc.
Un alt subiect trecut sub tăcere este cel privind bolile cu transmitere sexuală, despre care preferăm să nu vorbim deschis, mai ales când vrem să aflăm unde ne‑am pricopsit cu una dintre ele. Dermatologii sunt întotdeauna şi specialişti în venerologie, termen provenind de la Venus. Zeiţa dragostei le transmite oamenilor nu numai plăcere, ci şi sifilis, blenoragie, veruci genitale, herpes, hepatită sau HIV, boli care devin vizibile pe o suprafaţă mare a pielii sau care se răspândesc de acolo în întregul corp.
Pielea este oglinda sufletului, monitorul pe care poveştile din interiorul nostru, din subconştient, devin vizibile. Asemenea unor criminalişti pricepuţi, căutăm pasionaţi indicii pe suprafaţa pielii. Urmele ne conduc uneori adânc de tot în interiorul corpului. Brusc, descoperim că pielea ne vorbeşte despre o problemă a sufletului, despre stres, despre lipsa unui echilibru psihic sau despre organele şi despre obiceiurile noastre culinare.
Ridurile spun poveşti despre tristeţi şi despre bucurii, cicatricile, despre răni, pielea de găină, despre frică sau despre dorinţă, şi unele coşuri, despre un consum prea ridicat de lapte, zahăr şi produse din făină albă; expresia blocată de acţiunea botoxului ne indică teama de îmbătrânire. Excesul de greutate conduce la infecţii în pliurile pielii şi o piele prea uscată sau predispusă la transpiraţie poate semnala o afecţiune a glandei tiroide. Pielea este ca o arhivă imensă plină de urme şi de indicii, unele la vedere, altele ascunse. Şi cei care pot citi în această arhivă vor fi uimiţi de felul în care tot ce‑i vizibil îi va conduce spre ceea ce este invizibil.
Pielea este un organ fascinant, cel mai mare organ al omului. O realizare uimitoare! Această carte îşi doreşte să ajute la înţelegerea mai bună a pielii şi, astfel, a noastră. Vom cerceta împreună acest obiect al fascinaţiei şi veţi descoperi destul de repede c‑o să vă intre pe sub piele!
Dr. Yael Adler, Pielea
Leave a Reply