Sigmund Freud, Émile Zola, Daphné Du Maurier, Marcel Proust, Paul Celan sunt printre autorii care au suferit din cauza defăimărilor legate de plagiat. Cartea „Raport de poliţie“, de Marie Darrieussecq, ea însăşi acuzată de „furt“ literar, a apărut la Editura Pandora M şi analizează acuzaţiile de plagiat aduse unor mari figuri universale, scrie Simona Chiţan într-o cronică recentă apărută în Adevărul.

Guillaume Appollinaire, Miguel de Cervantes, Herman Melville, Marcel Proust, dar şi nobelizaţii Pablo Neruda, Camilo José Cela au fost învinuiţi de plagiat de către contemporanii lor. Dar asemenea „întâmplări” neplăcute pentru autori s-au întâlnit frecvent de-a lungul istoriei.

   

   

        

Diogene Laertius povesteşte că Epicur fusese acuzat de un oarecare Timocrate că i-ar fi furat ideile. De asemenea, Machiavelli însuşi a susţinut că Papa Gregorius a ars cărţile lui Marcus Terentius Varro pentru a ascunde „plagiatul” comis de Sfântul Augustin şi a-l salva de la dezonoare pe cel din urmă.

În cartea „Hoţii de cuvinte”, Michel Schneider numără cel puţin zece psihanalişti – Fliess, Stekel, Adler, Jung, Gross, Tausk, Rank, Groddeck, Spielrein, Mack-Brunswick – care au întrerupt relaţia cu Freud din cauza suspiciunilor şi scandalurilor legate de plagiat.

„Când însă un plagiat simte nevoia de a isca un scandal public, atunci suntem în faţa unui caz de plagiomnie”, susţine autoarea.

Celan, „abolit ca autor”

Poetul Paul Celan a fost acuzat de plagiat de văduva unui poet, Yvan Goll. Claire Goll, care avea pretenţii de scriitoare, a lansat trei campanii defăimătoare la adresa lui Celan: în 1953, în 1960 şi în 1962. Ultimul atac a avut un puternic răsunet mediatic, din cauza notorietăţii crescânde a lui Celan în Germania.

Iată câteva exemple de versuri incriminatoare:

  • la Yvan Goll – „Mistreţii cu magic cap triunghiular/ trec tropăind prin visurile mele scânteietoare”,
  • iar la Paul Celan – „Ca un mistreţ/Visu-ţi tropăie prin codri”.

Astfel de comparaţii denigratoare sunt „vaza retorică a plagiomniei”, explică autoarea cărţii „Raport de poliţie”. Într-o scrisoare, Paul Celan afirma că fusese pur şi simplu „abolit ca persoană şi ca autor”. Deşi a primit Premiul Büchner în 1960, poetul a fost atât de rănit, susţine autoarea, că „defăimările l-au făcut să de prăbuşească, ducându-l la sinucidere” la 20 aprilie 1970.

„Era absolut normal ca Paul Celan să fie atât de grav afectat de joasele calomnii – acuzaţia de plagiat. Mai puţin normal este că a suferit întreaga viaţă, deşi acuzele, evident mincinoase, i-au permis să înţeleagă că majoritatea cititorilor trecuseră spontan din partea lui”, scria poeta Yves Bonnefoy.

Despre acuzele de plagiat aduse lui Zola şi Freud, citeşte mai departe în Adevărul.