Category: Literatură Page 32 of 34

SPQR. O istorie a Romei antice de Mary Beard

Roma antică este importantă. A‑i ignora pe romani înseamnă mai mult decât a întoarce spatele trecutului îndepărtat. Roma ne ajută şi astăzi să definim felul în care înţelegem lumea noastră şi în care gândim despre noi înşine, de la teoriile elevate până la comedia de duzină. După două mii de ani, ea fundamentează în continuare […]

Țarii Rusiei – renumiți pentru ospețe oficiale cu zeci de preparate

Fie că este vorba despre diete, mâncare sănătoasă sau despre bloguri culinare cu cele mai rafinate preparate, în care atenția este axată mai degrabă pe calitate și pe o cantitate mai redusă, alimentația este unul dintre cele mai discutate subiecte astăzi. Însă nu doar în epoca modernă mâncarea a fost un mod de a socializa […]

Jean des Cars: „Regele Mihai a marcat spiritul românesc”

„Împărtășesc emoția poporului român care, în aceste momente triste, își amintește că are datoria să își amintească de Regele Mihai, un mare rege, un rege curajos, pe nedrept prea puțin cunoscut. Personal l-am cunoscut doar din vedere, tatăl meu, însă, l-a cunoscut foarte bine, cu atât mai mult cu cât a scris o carte dedicată […]

Miezul nopții la Pera Palace. Nașterea Istanbului modern de Charles King

La vremea când vedeam pentru prima dată hotelul Pera Palace, acum aproape douăzeci de ani, trebuia să ai un motiv anume pentru a te afla în acea parte a Istanbulului, cum ar fi fost să îţi repari o lampă sau să cauţi „serviciile“ unui transsexual. Vechiul edificiu era grosolan şi pătrăţos, învelit într‑o imitaţie de […]

Celebrul scriitor sloven Evald Flisar vine la București

Cel mai important scriitor sloven al momentului se va afla joi, 16 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, pentru lansarea romanului său, Observatorul.  În această proză suprarealistă, Evald Flisar se joacă subtil cu cititorul, oferindu-i un amestec de thriller filosofic, poveste de dragoste şi roman polițist, totul străbătut de mari teme existențiale, […]

Leïla Slimani, câștigătoarea premiului Goncourt, 2016 la București

Leïla Slimani, scriitoarea franceză distinsă în 2016 cu prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Cântec lin, vine la București pentru lansarea ediției românești a acestui roman, publicat în colecția Literary Fiction a editurii Pandora M, imprint al Grupului Editorial TREI. Vă așteptăm miercuri, 25 octombrie, la ora 18.30, în Ceainăria librăriei Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur […]

Ce se întâmplă când un om fără viitor se transformă în eroii lui preferați?

Simon Bebler este un student la Facultatea de Filosofie în vârstă de 22 de ani, care uneori își spune și Barton Fink. Simon este pasionat de film și teatru și scrie el însuși un scenariu despre un tânăr care suferă de o boală incurabilă. Iată însă că realitatea se confundă cu ficțiunea și dintr-o bizară […]

Povestea fetiței pierdute

Nici mie nu-mi vine să cred. Am terminat această poveste care mi se părea că n-ar trebui să se termine niciodată. Am terminat-o şi am recitit-o cu răbdare, nu atât pentru a îngriji un pic calitatea scriiturii, cât pentru a verifica dacă e posibil, fie şi în câteva rânduri, să găsesc dovada că Lila a […]

Oricine are nevoie de un terapeut la un moment dat în viață

Dar v-ați imaginat vreodată o pasăre-terapeut? Pentru că acesta e Kra: vindecător, șarlatan, dădacă. Un demon care se hrănește cu durere. Căruia oamenii i se par plictisitori, mai puțin când suferă. Și ce pradă mai ușoară putea găsi decât doi copii rămași fără mamă și tatăl lor copleșit de dor și neputință? Într-o seară, la […]

Corespondența dintre Țarul Aleksandru al II-lea și amanta sa, Ekaterina Dolgorukaia, conține cele mai intime scrisori de dragoste scrise de un șef de stat

Istoricul Simon Sebag Montefiore a reușit în cartea sa „Romanovii (1613-1918)” o reproducere magistrală a puterii nelimitate și a decadenței sexuale, bazându-se pe remarcabila corespondență, poate cea mai explicită scrisă vreodată de un șef se stat. Scrisorile, care nu au mai fost niciodată publicate integral, aruncă o lumină nouă asupra extraordinarei povești de dragoste dintre […]

Page 32 of 34

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén