tenţie, Fanaticii Apocalipsei nu este un pamflet antiecologist, ci un text care, amestecând ironia şi dispreţul, stigmatizează tragismul apocaliptic, lamentaţia, jalea fără margini din discursurile, tot mai răsunătoare, ale acelor ecologişti care vor să salveze planeta, nimicind omul.
Category: Uncategorized Page 39 of 82
Katharina Hagen reuşeşte ceva surprinzător: inserarea unor elemente discrete de realism magic, care dau o anumită candoare poveştii…
Unul dintre ochi este sculptat plecând dintr-o spirală, celălalt alcătuieşte o gaură perfect rotundă…
E oare posibil să practici faimosul “french kiss”, adică să săruţi cu limba un căţel, sau să te zbenguieşti cu o scroafă?
Cele cinci minute în care minţile se pot răcori, iar oamenii ascultă şi fac corecţii, dacă e nevoie.
Nu vedeai cărţi, picturi, fotografii sau televizor. Nimic în afară de două fotolii mizerabile şi un set stricat de rafturi.
Ce spune învățătura mayaşilor despre sfârşiturile de perioadă?
Dacă aţi fi făcut studii postuniversitare de psihologie la Universitatea Cornell, de lângă New York, pe la începutul secolului al XX-lea, vi s-ar fi cerut, ba chiar impus să faceţi exact asta.