ATACUL CIBERNETIC

Pentru prima oară în istoria umanității, putem chinui și persecuta pe cineva fără contact direct. Atacul cibernetic nu este considerat crimă, deși cu siguranță a dus la sinucideri. Este o versiune modernă a lipsei de conștiință, care lasă mâinile agresorului nepătate de sânge. De la distanță, uneori anonim, oferă psihopatului aceeași satisfacție, aceeași bucurie că distruge viața cuiva, ca și atacul direct și persecuția.

Cibernetica și alte tehnologii progresează atât de rapid, încât adesea nu putem ține pasul cu ele din punct de vedere emoțional, moral sau chiar legal. Circumstanțele care se schimbă extrem de rapid au generat o mulțime de efecte pozitive privind creativitatea și comunicarea — și, în chip înfricoșător, au oferit, fără intenție, și un teren de joc nou și aproape complet fără reguli pentru cei lipsiți de conștiință. Anumite activități de pe acest teren demonstrează că o viață poate fi distrusă fără a atinge victima și fără niciuna dintre armele tradiționale: fără arme, fără cuțite — doar cuvinte și imagini care distrug, pe monitoare. Printre cele mai dureroase ilustrări ale răcelii psihopatului sunt relatările despre hărțuirile din mediul online (cyberbullying) ale adolescenților și tinerilor. În spațiul virtual, eforturile de a înșela și de a agresa sunt nemăsurate, limitate doar de imaginația agresorului. Iată un exemplu:

M‑am regăsit puternic în cartea dumneavoastră, deoarece copilul meu a fost victima unui psihopat de la el din școală. A început la puțin timp după ce ne‑am mutat în cartier. Un copil mai mare decât el cu doi ani, care locuia alături, a lansat un atac total asupra fiului meu în vârstă de doisprezece ani, prin intermediul contului de Twitter, aproape în fiecare zi. Îi trimitea mesaje de genul: „Ar trebui să nu‑ți mai mănânci rahatul, porc dezgustător!“ și „Ce rost are viața ta?“. Avea abilități grafice destul de sofisticate și îl zugrăvea pe fiul meu în situații umilitoare, care păreau reale. Am salvat câteva dintre aceste mesaje și le‑am arătat autorităților, dar nu au luat nicio măsură.
Am menționat aceste incidente părinților altor copii și aveau propriile povești despre cel care îl persecuta pe fiul meu. Băiatul respectiv avea un istoric lung de răutăți. Mai târziu, i‑am întâlnit părinții. Au recunoscut că fiul lor provocase necazuri. Încercaseră totul. Îl duseseră la terapeuți, discutaseră cu profeso‑ rii. Întotdeauna făcea pe nevinovatul. Făcea să pară că toți ceilalți exagerau sau erau prea protectori.
După ce băiatul a început liceul, iar fiul meu era încă la gim‑ naziu, familia noastră a oftat ușurată. Dar atacurile nu au încetat. A continuat să lanseze zvonuri online despre fiul meu, din ce în ce mai rele. Le‑am spus părinților lui, dar ei nu știau ce să facă. Nimeni nu părea să vrea sau să poată opri asta.
Fiul nostru a devenit paranoic. Își petrecea cea mai mare parte a timpului în camera lui, unde aranja totul compulsiv. I se tăia respirația ori de câte ori intra cineva în cameră, întotdeauna era la pândă. În cele din urmă, am început să căutăm altă școală.
Dar a fost prea târziu. S‑a sinucis în ziua când împlinea 14 ani.

Sinuciderea este una dintre cele mai importante cauze ale morții în rândul adolescenților la nivel mondial. Desfășurat în Olanda, un metastudiu (cercetarea unor studii preexistente pentru a compara și analiza concluziile) a descoperit o legătură între atacurile în spațiul virtual și ideația sinucigașă (gânduri de a comite sinucidere) la 70102 din 284375 de adolescenți victimizați. Acest proiect a descoperit și că această legătură era chiar mai puternică în cazul atacurilor din spațiul virtual față de atacurile tradiționale, poate deoarece „prin intermediul internetului se poate ajunge la un public mai numeros și materialul poate fi stocat online, astfel încât victimele pot retrăi experiențele denigratoare mai frecvent“.

Fragment din volumul apărut în colecția Psihologie Practică: Cum să-l ții la respect pe psihopatul de alături - Marta Stout

Din păcate, statutul actual al legislației împotriva hărțuirii în mediul online — care prezintă o complexitate strategică și mai mare decât legislația la locul de muncă — nu este încurajator. În 2008, membra Congresului SUA Linda Sánchez, o democrată reprezentând California, a înaintat Actul pentru Prevenirea Atacurilor în Spațiul Virtual „Megan Meier“, numit după Megan Taylor Meier, de treisprezece ani, din Missouri, a cărei sinucidere prin spânzurare în 2006 a fost atribuită atacurilor repetate prin intermediul rețelei sociale MySpace. Legea propusă ar fi considerat infracțiune federală trimiterea oricărei comunicări electronice cu scopul de a genera „suferință emoțională semnificativă“. Această lege nu a trecut de comitet.

Legiuitorii noștri trebuie să se străduiască mai mult.
La sugestia că trebuie să ne învățăm copiii cum să reacționeze la persecuțiile continue, Parry Aftab, avocat specializat în legea securității internetului și director executiv la Wired Safety, a replicat: „Nu vreau să fie mai rezilienți copiii. Vreau să înceteze copiii care fac asta. Vreau ca prietenii copiilor care sunt hărțuiți să se ridice și să spună «Sunt alături de tine!». Copiii populari, copiii inteligenți, copiii mai mari trebuie să se ridice și să spună
«Stop!».“

Dacă vrei să ajuți sau dacă tu sau cineva pe care îl cunoști este hărțuit online, website‑ul lui Aftab, WiredSafety.com, este o sursă utilă de informații și contacte.

ȘI ACUM? UN GHID PENTRU A TE APĂRA DE UN AGRESOR ÎN MEDIUL ONLINE

• Trebuie să înțelegi că absolut nimeni nu merită să fie hărțuit sau abuzat. Cu alte cuvinte, nu este vina ta. Această situație este rezultatul unei probleme a agresorului, nu are legătură cu cine ești sau cu ce ai făcut. Este doar un agresor obișnuit, foarte posibil unul lipsit de conștiință, care se întâmplă să acționeze online.
• Nu păstra secretul; vorbește cu cineva despre asta — un prieten bun, un membru al familiei, un terapeut.
• Schimbă setările de siguranță pentru conturile de pe rețelele sociale; împărtășește postările doar cu prietenii.
• Întrerupe absolut orice contact cu hărțuitorul. Blochează‑i numărul de telefon, profilul de pe rețelele sociale și adresa de e‑mail.
• Păstrează dovezile hărțuirii online. Folosește opțiunile „print screen“ sau „screenshot“ de pe computer, pentru a salva dovada, și instalează aplicații pe telefon care să‑ți permită să faci același lucru. De asemenea, ar trebui să salvezi copii ale tuturor e‑mailurilor care ți‑au fost trimise de hărțuitorul online, de la început până în prezent. Poți arăta toate aceste dovezi polițiștilor, dacă se va ajunge la implicarea lor.
• În afară de strângerea dovezilor, ignoră hărțuitorul dacă poți. Nu încerca să reglezi conturile. Cel mai enervant lucru pe care îl poți face, din punctul de vedere al agresorului, este să îți păstrezi calmul. Se va opri când se va plictisi de tine și de aparentul tău calm. Prefă‑te, dacă este nevoie. Mai ales, nu răspunde. Vei reuși doar să‑l faci pe agresor bucuros că te deranjează și că reacționezi la hărțuire. Încearcă să nu‑l lași deloc să te supere.
• Totuși, dacă te simți amenințat fizic în orice fel, chiar și dacă este cea mai vagă suspiciune, ia dovezile și du‑te la poliție. Polițiștii vor ști cum să procedeze. În fiecare stat, legislația este puțin diferită.
• Acest tip de abuz îi poate face uneori pe oameni să se simtă atât de rău, încât își doresc să moară. Dacă începi să te gândești la sinucidere sau să‑ți faci rău în orice alt fel, spune‑le familiei și prietenilor imediat. Lasă‑i să te ajute. Ei te iubesc. Nu îl lăsa pe agresor să „câștige“.

Fragment din volumul apărut în colecția Psihologie Practică:Cum să-l ții la respect pe psihopatul de alături - Marta Stout

***

Martha Stout este psiholog clinician şi a predat la Harvard Medical School timp de peste douăzeci şi cinci de ani. Specializată în psihologia traumei, a fost publicată la Trei cu volumul de succes Psihopatul de alături. Cum să-l recunoști și să te aperi de el (2010).