Curtea anunță noul nume al familiei regale: Windsor
Londra, marți, 17 iulie 1917. Secretariatul regelui George al V-lea. Primul Război Mondial a început cu aproximativ trei ani în urmă; ne aflăm în cea de a 348 a zi de lupte, suferințe, eforturi, victorii scump plătite și înfrângeri tragice. Bătălia de la Verdun — care a durat din 21 februarie până în 15 decembrie 1916, adică 300 de zile de lupte fără armistițiu — a costat deja viețile a 300.000 de oameni, francezi și germani deopotrivă. Diferite evenimente, legate de conflict, au agravat situația Aliaților înainte de a le schimba destinele într-un mod pozitiv. În Franța, mișcările pacifiste, revoltele și grevele muncitorilor uzinelor de armament, mai ales în lunile ianuarie și mai, au afectat moralul trupelor și au compromis strategia operațiunilor militare. Liderii răzvrătiților sunt executați de regimentele de infanterie. În Irlanda, revolta populară din 24 aprilie, ziua Paștelui, condusă de naționaliști împotriva Marii Britanii, a fost înăbușită în sânge. Guvernul de la Londra i-a acuzat pe germani că erau în spatele insurecției. De fapt, aceste mișcări sunt ecoul revoluției rusești care a izbucnit la începutul lui martie și a provocat abdicarea țarului Nicolae al II-lea, a cărui soție este una dintre nepoatele reginei Victoria și al cărui imperiu, încă din vara lui 1914, precum fusese convenit, participa la război alături de francezi și britanici. O lună mai târziu, la începutul lui aprilie, Statele Unite ale Americii declară război Germaniei, iar primele trupe americane sosesc în Europa în iunie. Soldații ajunși pe bătrânul continent strigă cu entuziasm: „La Fayette, iată-ne!“ Nu mai este un război european, ci unul mondial.
Încă de la începutul ostilităților, opinia publică britanică începuse să respingă tot ceea ce aparținea civilizației și culturii inamicului, inclusiv câinii din rasa ciobănesc german. La fel ca în timpul ocupației provinciilor Alsacia și Lorena de către imperiul lui Wilhelm al II-lea, să mănânci o choucroute putea fi considerat un act de sabotaj… Chiar și cuvântul Sauerkraut fusese înlocuit cu o expresie surprinzătoare, liberty cabbage („varza libertății“): un destin neașteptat pentru această legumă! Dintr-odată, un apropiat al familiei regale, primul lord al Amiralității, amiralul Battenberg — tatăl viitorului ultim vicerege al Indiilor, lordul Louis Mountbatten — devenise victima acestui boicot. Numele comandantului suprem al Marinei Regale avea o consonanță prea germanică. De asemenea, în tot Imperiul părea de neconceput ca suveranul cu reședință la Palatul Buckingham să fie de origine germană. Mai mult, era culmea ca războiul să opună direct doi nepoți ai legendarei regine Victoria: într-adevăr, Wilhelm al II lea și George al V-lea erau veri… primari!
Marți, 17 iulie 1917, Palatul Buckingham. George al V-lea, nepotul Victoriei și cel de-al doilea fiu al lui Eduard al VII-lea, lucrează la redactarea unei iminente declarații istorice, cântărind fiecare cuvânt. El domnește de șapte ani, dintre care trei în timpul unui război numit „mondial“, primul de acest fel. Ce știm noi cu adevărat despre acest om care nu fusese pregătit să devină rege, dar care a fost unul dintre cei mai demni și mai curajoși șefi de stat într-o perioadă de mare tumult ce a grăbit prăbușirea unei lumi — Europa —, a creat clivaje în societatea britanică și a subminat Imperiul Britanic? Acest suveran cu barba și mustața încă și mai dese decât cele ale țarului Nicolae al II-lea, căruia îi seamănă atât de mult, are un destin format de revelarea antigermanismului său. Am putea să rezumăm domnia sa la două hotărâri importante, pe plan intern și extern deopotrivă, dar care dezvăluie aceeași stare de spirit: pe de o parte, el declară război unei rude pe care o detestă, Kaizerului Wilhelm al II-lea; pe de altă parte, încălcarea neutralității Belgiei regelui Albert I de către Germania îi determină pe George al V-lea și guvernul său să se alinieze de partea Franței. Ambele decizii fuseseră luate cu trei ani în urmă. În 17 iulie 1917, George al V-lea se pregătește să renege public orice legătură cu rudele sale germane.
Prin intermediul jurnalului oficial al Curții, Court Circular, regele George al V-lea anunță că renunță la toate titlurile și numele germane. Un detaliu de la începutul acestui comunicat este revelator: regele a fost „fericit să informeze Consiliul despre hotărârea sa de a respecta numele Casei și al familiei sale și de a se rupe de toate titlurile sale germane“. A fost George al V-lea cu adevărat „fericit“ de acest spectaculos schimb de identitate?
Casa și familia lui își iau un nume nou: Windsor. Consiliul privat s-a ținut la Palatul Buckingham în prezența unor personaje importante, printre care ducele de Connaught, arhiepiscopul de Canterbury, lordul cancelar, prim-ministrul Lloyd George și, de asemenea, lordul Curzon, care fusese vicerege al Indiilor până în 1905. George al V-lea știe ce greutate au declarațiile sale în fața opiniei publice. El a instaurat tradiția urărilor de Crăciun și a comunicatelor difuzate la radio pentru popoarele Imperiului. El știe că, în ochii britanicilor — englezi, galezi, scoțieni și irlandezi protestanți —, familia regală nu mai poate simboliza continuarea efortului de război având un patronim cu rezonanță germană, șocantă în toate privințele. Oare nu este puțin cam târziu, după trei ani de lupte? Se poate observa că, de la intrarea în război a Rusiei, țarul — a cărui soție, născută Alexandra de Hesse, era nemțoaică —, veghease ca Sankt Petersburgul, capitala rusă cu un nume de sorginte germană, să fie imediat rebotezat, preluând numele rusesc Petrograd. Orașul lui Petru își pierduse simbolistica sfântă…
Proclamația regală este publicată a doua zi de toată presa britanică. The Times îi consacră o coloană din șase, între succesul francez de la Verdun și de pe Meuse, retragerea rusă, trimiterea de noi trupe americane în Franța și programul teatrelor londoneze. În textul său, monarhul precizează: „Am hotărât, pentru noi înșine, pentru și în numele tuturor descendenților bunicii noastre regina Victoria, fie-i amintirea binecuvântată și glorioasă, să renunțăm și să întrerupem folosirea tuturor titlurilor și demnităților germane. […] Începând cu ziua proclamației noastre regale, Casa și Familia noastră vor fi numite și cunoscute sub numele de Casa și familia de Windsor. Toți descendenții pe linie masculină ai bunicii noastre regina Victoria care sunt supuși ai acestui regat, spre deosebire de descendenții feminini care se pot căsători sau s-au căsătorit, vor purta numele Windsor. […] Pentru noi înșine și pentru toți descendenții noștri, folosirea gradelor, titlurilor, demnităților și onorurilor de duci și ducese de Saxa, de prinți și prințese de Saxa-Coburg și Gotha și alte denumiri germane nu ne mai aparțin. God save the King.“
Leave a Reply