Câteodată, chiar și o singură căsnicie poate fi dificilă. Cum ar putea fi așadar gestionate trei în același timp? „Vă iubesc pe toate diferit, dar în mod egal” nu pare a fi un răspuns foarte mulțumitor. În thrillerul psihologic Soțiile, scriitoarea americană Tarryn Fisher explorează un subiect care stârnește interesul în momentul actual: poligamia, emoțiile ascunse în spatele acestui tip de alegere și consecințele lor.

Bestseller New York Times și USA Today, Soțiile, roman publicat de Editura Trei, este un thriller cu o intrigă puternică, pe care autoarea o controlează cu abilitate. După lectura a doar câteva pagini, cititorii pătrund abrupt în universul romanului, un spațiu al secretelor bine păzite, al minciunilor și adevărurilor care nu pot fi acceptate și al realităților alternative. Până la ultima filă a romanului, care se parcurge pe nerăsuflate, Tarryn Fisher manipulează emoțiile cititorilor, care vor încerca să înțeleagă cine este „călăul” și cine victima. Scriitoarea americană propune însă o formulă neconvențională de thriller, care a dus fanii cu gândul la un alt thriller celebru, Fata dispărută de Gillian Flynn, publicat de Editura Trei.

Romanul Soțiile are un impact emoțional puternic asupra cititorilor. Mai mult chiar decât povestea în sine și o artă a suspansului bine stăpânită, personajele cărții tulbură prin ambiguitatea lor morală. Referitor la Gillian Flynn, Tarryn Fisher spunea: „Aproape că te simți imoral citind cărțile lui Gillian Flynn, ca și când ai fi fost forțat să-ți alături conștiința de cele întunecate ale protagoniștilor ei”.

Acesta este însă și cazul thrillerului Soțiile. Romanul începe abrupt, introducând intriga după doar câteva rânduri: „Trece pe la mine joi, în fiecare săptămână. Asta e ziua mea, eu sunt Joi. Este o zi plină de speranță, pierdută în mijlocul unor zile mai importante; nu este nici început, nici sfârșit, este doar o oprire. Un aperitiv al weekendului. Câteodată îmi pun întrebări în legătură cu celelalte zile și mă întreb dacă și ele au curiozități în legătură cu mine. Așa sunt femeile, nu? Mereu curioase una în legătură cu cealaltă — curiozitatea și ciuda acumulându- se într-un soi de băltoace emoționale. Asta nu folosește la nimic; dacă îți pui prea multe întrebări, o s-o zbârcești rău de tot”.

Joi este cea de-a doua soție a lui Seth, așteptând mai mult sau mai puțin răbdătoare să-i vină rândul la vizită, după ce acesta își petrece timp cu celelalte două soții, numite generic Luni și Marți. Căsnicia atipică a lui Joi și Seth are reguli stricte: nu e permis niciun contact cu celelalte soții, ale căror nume nu sunt niciodată menționate. După ce găsește un bilet de la doctor în buzunarul pantalonilor lui Seth, curiozitatea și nesiguranța o determină pe Joi să-și dorească să o cunoască pe cea de-a treia soție. Decizia ei declanșează un șir de evenimente neașteptate, cu întorsături stranii de situații. La fiecare astfel de „răscruce” a intrigii, cititorii vor încerca să anticipeze cursul acțiunii, însă imaginația scriitoarei îi va conduce de fiecare dată în altă direcție decât cea așteptată. Evenimentele prin care trec protagoniștii duc la o acumulare de tensiune care va exploda într-un final și acela total neașteptat. În cluburile de carte din Statele Unite, finalul thrillerului Soțiile a fost un subiect de îndelungi discuții.

Cea de-a doua soție, Joi, este totodată și personajul-narator al romanului scris la persoana I. Alegerea unui mod subiectiv de a spune povestea nu este unul întâmplător. Fără să vrea, cititorul observă lumea prin lentila deformată a percepției tinerei femei, care a făcut deja o alegere îndoielnică din punct de vedere moral. „Căsniciile multiple sunt, în toate aspectele lor, imposibile pentru inimă și minte” spune la un moment dat personajul Joi. Însă tot ea își caracterizează căsnicia ca pe un „carusel de plăcere și sclavie care mi-a plăcut întotdeauna”. Fiecare soție reprezintă un anumit tip de personalitate și „diferite stadii ale feminității”, după cum spune Tarryn Fisher pentru BookClubbish. „Fiecare dintre ele privește poligamia din perspectiva vârstei și experienței sale”.

Folosind fraze scurte, pline de nerv, care se sincronizează cu tensiunea intrigii și o susțin, Tarryn Fisher reușește să creeze un thriller în care descrierile realității par doar un pretext, acela de a introduce cititorii în zona întunecoasă, psihotică a conștiinței protagoniștilor. Romanul este tradus de Mihaela Apetrei, autoarea thrillerului Cină cu ficat și inimă publicat de Editura Trei.