Primul volum din seria Vara scrisă de Jenny HanVara în care am devenit frumoasă – a fost ecranizat într-o miniserie de șapte episoade de Amazon Prime, scriitoarea americană fiind și producătoarea serialului.

Vara în care am devenit frumosă este un roman candid despre explorarea dragostei și toate celelalte evenimente care schimbă viața unei adolescente, în vara în care a împlinit 16 ani. Este o poveste despre maturizare, scrisă cu tandrețe de Jenny Han, sensibilă la schimbările subtile, dar ireversibile ale percepției de sine care apar odată cu adolescența.

„Cartea aceasta are tot ce-și poate dori o fată într-o vară.“ – Sarah Dessen, scriitoare

Vara în care am devenit frumosă este și o poveste de familie drăguță, distractivă, dulce și emoționantă. Mult mai profundă decât alte romane ale autoarei, această carte, scrisă la persoana întâi, le vorbește adolescenților despre dinamica emoțională familiei și pierderile pe care le poți suferi în viață.

„Dacă aș putea trăi între paginile acestei cărți, aș face-o. Aș trage adânc în piept aerul sărat al oceanului, aș sta la soare și aș petrece toată ziua cu Belly cea bună, drăguță și amuzantă și cu prietenii ei cei mai buni, Jeremiah și Conrad, pe care i se pare că-i știe de o viață.“ – Lauren Myracle, scriitoare

Belly își măsoară viața în veri. Tot ce e bun, tot ce e magic se întâmplă între lunile iunie și august. Iernile sunt doar o perioadă în care numără săptămânile până la vara următoare, o perioadă în care stă departe de casa de pe plajă, departe de Susannah și, mai ales, departe de Jeremiah și Conrad. Ei sunt băieții pe care Belly i-a cunoscut în prima vară petrecută pe malul mării și care au fost totul pentru ea, de la frați mai mari la iubiți. Dar într-o vară, una minunată și intensă, totul se schimbă și, pe măsură ce se întâmplă asta, lucrurile devin așa cum ar fi trebuit să fie încă de la început.

„O lectură pur și simplu delicioasă.“ – Deb Caletti, scriitoare

Autoarea bestsellerului New York Times Tuturor băieților pe care i-am iubit abordează toate ideile romantice adolescentine: triunghiul amoros, înotul în mare după miezul nopții, întâlnirea la cinematograful drive-in, zile interminabile de shopping. Vara în care am devenit frumoasă te face să râzi, să lacrimezi, dar și să nu lași din mână cartea până la ultima pagină.

Han îmbină convingător naivitatea lui Belly și puterea ei de a înțelege schimbările pe care le-a adus trecerea anilor. Romanul ne oferă o antrenantă poveste de vară.“ – Publishers Weekly

Jenny Han este autoarea seriei Tuturor băieților pe care i-am iubit, bestseller New York Times și ecranizată de Netflix. De asemenea, a scris seria Vara, precum și romanele Shug și Clara Lee and the Apple Pie Dream. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi. A fost bibliotecară și are o diplomă în scriere creativă la New School. Locuiește în Brooklyn, New York. O puteți urmări la @jennyhan pe Instagram și Twitter sau o puteți vizita la jennyhan.com.