Deși este o lucrare de sinteză, compusă din fragmente ale operei specialistului american, antologia Yalom nu reprezintă, așa cum singur recunoaște autorul doar un memento melancolic al îmbătrânirii, un avatar al epuizării resurselor inspirației creatoare, ci mai degrabă o ocazie provocatoare pentru cunoscutul psihiatru de a-și reevalua contribuțiile sale științifice, în consonanță cu analiza evoluției motivațiilor sale profesionale în timp, scrie Sever Gulea în recenzia de pe blog.libris.ro.
Cartea este structurată în trei capitole mari, dedicate principalelor abordări pe care Yalom le-a experiementat în cariera sa: psihoterapia de grup, psihoterapia existențială și activitatea literară. Primele două capitole cuprind o selecție din lucrările Tratat de psihoterapie de grup, respectiv Psiohterapia existențială prin care Yalom conturează o imagine de ansamblu asupra fundamentelor acestor abordări, asupra principalelor caracteristici, tehnici și provocări pe care acestea le antrenează. Dimensiunea teoretică este completată de exemplificări cazuistice, din practica autorului.
Privite cu o oarecare suspiciune și dezaprobare de mediul academic, atât psihoterapia de grup, cât și psihoterapia existențială își dezvăluie însă funcționalitatea și cadrul teoretic solid, în prezentarea lui Yalom. Departe de a fi o terapie individuală diluată, proiectată la scară colectivă (din rațiuni economice, după cum suspicionează cârcotașii), psihoterapia de grup contribuie în mod particular la gestionarea crizei pacienților prin faptul că: poate cultiva speranța (pacienții sunt martori la evoluția pozitivă a celor din jur), dezvăluie universalitatea problemelor cu care ne confruntăm (așadar, ne demonstrează că nu suntem singuri și unici în ceea ce privește dramele noastre), dezvoltă tehnicile de socializare și, poate cel mai important, în cadrul ei, grupul acționează ca un microcosmos social – grupul este locul în care pacienții vor evidenția în cele din urmă comportamentul și trăirile patologice, de care ceilalti participanti vor lua act, contribuind la conștientizarea și la articularea dorinței de schimbare a celui suferind. Prezentând câteva din principalele tehnici pe care le poate folosi terapeutul, Yalom dedică și pagini interesante explorării grupurilor specializate și dificile: pacienții din secțiile psihiatrice, alcoolicii, bolnavii terminali sau cei aflați în doliu.
În ceea ce privește psihoterapia existențială, profesorul american combate ideea conform căreia această abordare este doar un pretext superficial și o jonglerie lingvistică de care profită terapeuții încâlciți pentru a-și face numărul, într-o improvizație haotică. Definind-o drept o abordare dinamică concentrată pe grijile universale derivate din existența oricărui individ (anume moartea, libertatea, izolarea și lipsa de sens a vieții), Yalom subliniază importanța confruntării cu aceste probleme autonome, pe care alte abordări fie le reduc și le descompun mai departe, fie le ocolesc pentru a nu amplifica criza pacientului.
Ultimul capitol, dedicat literaturii, reflectă interesul lui Yalom pentru scris și pentru narațiune în general. Un subcapitol interesant face o analiză psihiatrică a lui Ernest Hemingway (o personalitate conflictuală care a eșuat în realizarea sinelui său idealizat), o analiză prudentă însă, ce ține cont de limitele metodologice ale explorării biografice a unui personaj dispărut, în vreme ce fragmentele din Călăul dragostei, Plânsul lui Nietzsche și Minciuni pe canapea ilustrează maniera în care Yalom a reușit să transforme și să integreze preocuparea și pasiunea pentru scris, într-o adevărată tehnică terapeutică experimentală, într-o formă subtilă de a aduce tribut precursorilor psihoterapiilor moderne, într-un prilej de explorare a provocărilor pe care le ridică relația dintre pacient și terapeut.
Citiți întreaga recenzie pe blog.libris.ro
Leave a Reply