Zona X: universul straniu dintre uman şi non-uman, plin de mistere şi indicii de neînţeles, un loc pentru toţi cei fascinaţi de Picnic la marginea drumului al fraţilor Strugaţki sau de serialul TV Lost, promite romanul Anihilare, semnat de Jeffrey Scott VanderMeer, faimos pentru contribuţiile sale la curentul New Weird.
Mai jos, un fragment dintr-o recenzie apărută înainte de apariția traducerii românești (semnată de Tudor Ciocârlie, pe revista online Galileo):
Atunci când am început să citesc Annihilation aveam de gând să scriu o singură recenzie pentru întreaga trilogie Southern Reach, din care face parte acest roman, dar numai în toamnă, după ce şi ultimul volum va fi apărut. Însă, deîndată ce am terminat cartea, nu am rezistat şi am ştiut că trebuie să notez câteva cuvinte, mai ales că romanul lui Jeff VanderMeer urmează să apară şi la noi, cît de curând, la editura Trei.
E foarte dificil să vorbesc despre o carte care numără doar 195 de pagini, fără să dezvălui mai multe decât trebuie. Voi spune aşadar doar că Annihilation ne povesteşte despre o expediţie formată din patru femei, într-o regiune stranie numită Zona X, care seamănă mult cu ţinuturile de pe coasta de nord a Floridei, unde locuieşte familia VanderMeer. Din expediţie fac parte Biologul (personajul central al cărţii), Psihologul (conducătoarea expediţiei), Antropologul şi Geodezul.
În Annihilation nu veţi întâlni nici un nume propriu şi nici măcar o descriere fizică a celor patru personaje, însă această absenţă deliberată este compensată de descrierea extrem de amănunţită a lumii exterioare, a naturii, iar individualitatea femeilor se dezvăluie prin interacţiunea lor cu exteriorul. Această interacţiune cu natura inexplicabilă şi halucinantă a Zonei X dă naştere unor efecte explozive şi, în egală măsură, revelatoare, atât asupra personajelor cărţii, cât şi asupra cititorilor ei. Călătoriile în lumea fizică sunt dublate de expediţii în subconştient, de explorări metafizice în cel mai reuşit stil borgesian. Cine s-a plimbat prin munţii României ştie care sunt efectele pe care le poate avea natura asupra minţii călătorului. Ştie că discuţiile cu sine însuşi şi explorările propriului eu se întâmplă cel mai bine acolo, în mijlocul naturii, departe de zgomotul vieţii oraşului. Acesta este efectul pe care VanderMeer încearcă să-l exprime în Annihilation, doar că… amplificat de zeci de ori.
Ca într-un uriaş experiment, stranietatea Zonei descompune toate cele patru personaje, aruncându-le apoi în centrifuga unor evenimente tot mai halucinante, până când acestea sunt transformate în altceva. Sau poate că irealitatea Zonei e cea care scoate, de fapt, realul din personaje?
Leave a Reply