Ascultă dezbaterea despre ”Cartea roșie”: ”Dacă nu ești Jung sau Freud, visezi ca prostul”

[slideshow]

   

Editura Trei și-a sărbătorit marți, 8 noiembrie, la ICR performanța deosebită pentru România (și chiar pentru Europa) de a publica volumul cel mai dorit și vânat de către editori, psihologi, adepți sau detractori ai lui Carl Gustav Jung – Cartea roșie, relatează ziarul online Ghimpele. (Despre eveniment au mai povestit HotNews, Psihoterapie.net și Daniela Dumitrescu pe blogul personal.)

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Roman și Editura Trei și i-a avut ca invitați la acest ”botez” pe piața editorială românească pe Andrei Pleșu, Mihaela Minulescu, Vasile Dem. Zamfirescu și, în rol de moderator, pe președintele consiliului director al ICR, Horia-Roman Patapievici.

***

Iată, mai jos, în variantă audio, povestea unei inedite dezbateri în jurul unei cărți-obiect, care nu e nici album de artă, nici jurnal de amintiri, nici autoanaliză, nici eseu filosofic, nici instrument terapeutic, dar reușește, printr-o manieră greu de înțeles, să strângă împreună toate aceste perspective.

   

Gazda serii, H.R. Patapievici, a prezentat publicului ”stranie carte”, dar și participanții la dezbatere:

          

Psihanalistul și editorul Vasile Dem. Zamfirescu povestește chinurile facerii ”Cărții roșii”:

…În 1961, când Jung moare, în testamentul său nu există instrucțiuni precise despre publicarea acestei cărți. Mai curând, părea să fie o chestiune de familie care nu trebuia să fie neapărat publicată.
 

  

Specialistul în istoria artei și a religiilor Andrei Pleșu se miră de unde provine bogăția suprarealistă a viselor psihanaliștilor:

Dacă nu ești un Jung sau un Freud, visezi ca prostul, visezi cum mergeai pe drum și te strigă unul… Însă, domnule, dar dacă ești Freud sau Jung… e groasă 🙂

… Avem de a face în mod clar cu o Cutie a Pandoriei și de aceea avem voie să avem mici momente de panică. Novalis spune undeva: e bine să nu atentăm la pudoarea zeităților visului…

  

Mihaela Minulescu, președinta Asociației Române de Psihologie Analitică, vorbește despre contextul psihic și biografic în care apare ”Cartea roșie”

Jung avea pacienți, avea copii, avea o soție, o casă, avea un Institut unde se confrunta cu egalii lui, iar aceste lucruri sunt cele care l-au ajutat să existe într-o viață psihică sănătoasă, într-o realitate adevărată. Apoi mergea dincolo, în cealaltă realitate, și aveau loc confruntările cu Philemon, cu ”anima”…

  

Finalul dezbaterii – când lucrurile se încing și intervine excelenta traducătoare Viorica Nișcov:

Am avut de multe ori sentimentul că am de a face cu un delir…

   

Sursă: fotografiile și înregistrările audio ne-au fost puse la dispoziție de Institutul Cultural Român.

  

Previous

Peter Collett: conferință despre limbajul nonverbal în afaceri

Next

”Oare ce aud în capul meu e vocea lui Dumnezeu?”

11 Comments

  1. Ion Popescu

    ce tristete de poze…

    • E o buna completare, pentru ca, din dezbaterea finala (de unde este filmarea), eu am mai am taiat cate ceva. Multumesc mult. Victor

  2. Mihaela D

    Regret ca nu am aflat din timp de acest eveniment. As fi avut posibilitatea sa-mi fac un cadou rar si plin de semnificatie, zambnd si bucurandu-ma alaturi de unii dintre mentorii mei. Va multumesc insa voua cei cu initiativa de a impartasi aceasta dezbatere de exceptie! Numai bine

  3. Gazdele s-au concentrat cu fotografiile mai mult pe vorbitori, e si normal.

    Eu m-am concentrat mai mult pe public, cel putin la fel de interesant si expresiv ca si vorbitorii. Daca doriti puteti vedea/prelua fotografii cu publicul prezent la dezbatere din galeria de aici: http://www.psihoterapie.net/foto/lansare-cartea-rosie.html

    • Am primit de la ICR si poze cu publicul, dar a fost mai curand o scapare de-a mea (intre timp, am remediat-o) ca n-am pus si fotografii cu audienta. Multumim oricum si pt. relatare, si pt. instantaneele luate. (Victor)

  4. Doroftei Doina

    Din motive obiective n-am putut ajunge la dezbatere, desi mi-am dorit foarte mult.
    Multumesc pentru acest dar minunat.

    • Mulțumim și noi pt. aprecieri. Tocmai pentru că a fost un eveniment cu intervenții deosebite, ne-am dorit și noi ca dezbaterea sa ajungă la urechile cât mai multor cititori. (Victor Popescu, redactor)

Leave a Reply to Doroftei Doina Cancel reply

Your email address will not be published.

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén