Anul 2021 începe în forță pentru Editura Trei: de la continuări ale seriilor polițiste deja celebre, la memoir sau scrieri care combină medicina, genetica, istoria și biologia, pe toate le veți găsi în curând pe site-ul Editurii Trei și în librăriile partenere (online și offline).

Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman este bestseller New York Times și cartea care a stat la baza serialului produs de Netflix.
Un memoir scris de Deborah Feldman, care a copilărit într-o comunitate hasidică extrem de rigidă din New York: o comunitate numită Satmar, constituită în perioada celui de-al Doilea Război Mondial de evreii fugiți din Satu-Mare (pe atunci comitat austro-ungar). Cu o scriitură excepțională autoarea în vârstă de 34 de ani descrie viața pe care a dus-o prinsă în capcana acestui grup ultrareligios care obișnuiește să prețuiască mai mult tăcerea și suferința decât libertatea individuală. De asemenea, dezvăluie ce anume i-a dat, la 19 ani, forța de a ”evada” și curajul de a căuta un alt mod de viață.
Neortodox, în traducerea lui Vali Florescu, inaugurează o sucolecție Fiction Connection sub eticheta Memoir. Urmează o serie de cărți remarcabile, minunat scrise, captivante și irezistibile, care se citesc ca un roman, dar sunt inspirate de viata reală a autorilor. În aceeași serie a apărut deja Acesta e numele meu de Chanel Miller și urmează să apară memoir-ul lui Christie Watson, autoarea bestsellerului Acolo unde femeile sunt regi.

Jo Nesbø și Harry Hole continuă aventura în cel de-al cincilea volum al seriei – Steaua Diavolului, în traducerea lui Bogdan Perdivară, o poveste care te șochează și te captivează totodată, impregnată de o tensiune aproape insuportabilă.
În toiul unei veri călduroase ce a pus stăpânire pe capitala Norvegiei, o tânără este găsită ucisă în apartamentul ei. Un deget i‑a fost retezat, iar sub pleoapă are un mic diamant roșu în formă de pentagramă — o stea în cinci colțuri. Harry Hole, „lupul singuratic“ bântuit de un trecut dureros, este însărcinat să se ocupe de caz.

Șapte minciuni, romanul de debut al lui Elizabeth Kay, în traducerea Luminiţei Gavrilă, este considerat de amazon.co.uk cel mai captivant și irezistibil thriller al anului 2020. Încă din copilărie, Jane și Marnie își spun totul… mai puțin adevărul. O poveste hipnotică despre natura complicată a prieteniei dintre femei, despre granița fină dintre atașament și obsesie. O poveste întunecată care începe cu o simplă minciună nevinovată și se transformă, de-a lungul șirului de neadevăruri din ce în ce mai dezastruoase, într-o confesiune care îți dă fiori.

Noi alegem viitorul. Cum vom supraviețui crizei climatice de Christiana Figueres şi Tom Rivett-Carnac, în traducerea Smarandei Nistor, este o carte impresionantă despre deruta ecologică în care ne aflăm. Șocant prin claritatea lui – foarte bine structurat și oferind exemple extrem de plastice – textul de față ar putea părea un avertisment exagerat, ambalat în limbaj de science-fiction. Globalizarea actuală a pandemiei, însă, dă dreptate acestui manifest semnat de artizanii istoricului Acord de la Paris, din 2015. Una dintre cele mai puternice descrieri a ceea ce ni se poate întâmpla în următoarele zeci de ani, dacă nu punem grija față de mediu înainte oricărei alte preocupări.

Dr. Sharon Moalem, autorul volumului Jumătatea mai bună, este medic și cercetător științific renumit. Cercetările și scrierile sale combină medicina, genetica, istoria și biologia pentru a explica în moduri noi și captivante felul în care funcționează corpul uman. Revoluționară, captivantă și de-a dreptul convingătoare, Jumătatea mai bună, în traducerea Alexandrei Costache, vă va face să priviți altfel femeile, bărbații și supraviețuirea speciei noastre. Cu o scriitură limpede și captivantă, care aduce laolaltă cercetări revoluționare, studii de caz și exemple care merg de la comportamentul albinelor până la aventurile pionierilor americani, precum și situații din viața lui și a pacienților săi, Moalem explică de ce femeile îi depășesc pe bărbați în rezistență, intelect, vitalitate, imunitate și multe altele.

Autorul bestsellerului Camera minunilor, Julien Sandrel, revine la Editura Trei cu o poveste despre familie, căutarea fericirii și curajul de a-ți reinventa viața: Viața care mă aștepta (traducere de Ela Negreanu). Un roman încântător, bogat în emoții, despre forța legăturilor de familie. Romane e medic și suferă de ipohondrie. Viața ei monotonă se schimbă în clipa în care o pacientă îi mărturisește că a văzut-o ieșind supărată din secția de pneumologie a unui spital din Marsilia, oraș în care ea nu fusese niciodată. Având senzația că această poveste misterioasă răspunde golului interior pe care l-a resimțit dintotdeauna, Romane se hotărăște să afle mai mult. Astfel ajunge la Juliette, proprietara unei librării din Avignon. În clipa în care cele două femei se întâlnesc, un lucru este evident: sunt gemene. Cum e posibil însă ca niciuna să nu știe de existența celeilalte? Ce secrete ascund familiile lor?

Acestea sunt titlurile care se vor alătura, din februarie, colecțiilor remarcabile ale Editurii Trei.