Gelozia este un sentiment normal, de care nimeni nu scapă. Psihologii spun că originea lui se află în copilărie şi că, pentru a vă domoli suferinţa, trebuie să depăşiţi posesivitatea şi să învăţaţi să vă controlaţi emoţiile.

 

Înainte de orice, gelozia înseamnă durere. În cartea „Cum să fim fericiţi în cuplu“, publicată în limba română la Editura Trei, psihoterapeutul francez Gérard Leleu scrie că gelozia este reversul pasiunii amoroase, adică distrugere: a noastră şi a celuilalt, pentru că ne roade mintea prin gânduri obsesive, ne subminează corpul, pe care îl îmbolnăveşte, ne macină somnul şi ne împinge la conduite agresive faţă de noi înşine sau faţă de partener (de la acte meschine şi gesturi dramatice până la crimă pasională).

„Fostul meu iubit devenise foarte gelos pe prietenii mei – în gaşca mea sunt mulţi băieţi şi toţi frumoşi foc”, povesteşte Ana, 24 de ani. „Se supăra, eu trebuia să insist să văd ce are, nu vorbea, până la urmă îmi zicea că iar am fost cu ei şi pe el l-am lăsat acasă… Într-o seară, la o petrecere, eu am vorbit mai mult cu ei, iar el s-a simţit neglijat. După ce a plecat gaşca, m-am dus la el, evident. Întâi m-a ignorat, iar apoi a început să ţipe la mine.”

Cum se declanşează mecanismul durerii

Psihologii spun că gelozia îşi are rădăcinile în copilărie şi că se naşte din nevoi şi din dorinţe nesatisfăcute. Prima oară, gelozia poate să apară când mama pleacă de lângă copil pentru a se apropia de tată (de exemplu seara, la culcare, când părinţii se retrag în dormitorul lor).

„Copilul resimte acest lucru ca pe un abandon, chiar ca pe o trădare şi, în suferinţă, îşi dă seama că mai există un altul în afara lui. Durerea este intensă, iar rana e profundă”, explică Leleu. A doua oară, gelozia apare în momentul înţărcatului, când mama îi retrage sânul. „Aici, rana devine şi mai profundă.” Ea se instalează şi la venirea pe lume a unui frăţior sau a unei surioare. „În total, aceste serii de răni multiplicate la nesfârşit vor lăsa în urmă o plagă profundă.”

Aşa se face că întreaga viaţă suntem în căutarea unei persoane care să ne „panseze rana”. Într-o zi, acea persoană apare şi suntem fericiţi până când un străin ameninţă să ni-l ia pe cel (cea) care ne „pansează”. Şi rana se redeschide. „Îmi amintesc că, la început, iubitul meu era foarte enervat de toţi tipii care apăreau… pentru că înainte de el avusesem foarte mulţi prieteni de sex masculin şi tot timpul mă suna cineva sau pomeneam de câte unul. Situaţia s-a rezolvat în timp, pentru că au dispărut. Adică am renunţat la ei de dragul lui”, povesteşte Alina, în vârstă de 26 de ani. În doze „normale”, gelozia poate fi un sentiment pozitiv care să ne stimuleze.

În doze excesive, însă, ea devine dorinţă de posesiune şi de control, o atitudine pe care Leleu o defineşte ca fiind în acelaşi timp infantilă şi terifiantă. Infantilă pentru că „vorbeşte” în limbajul atotputerniciei copilului în jurul căruia trebuie să se învârtească totul, şi terifiantă pentru că la vârsta adultă forţa este mult mai mare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AEpCuE3CCvg]

De ce se tem bărbaţii

Bărbaţii sunt, în general, mai geloşi decât femeile, în ciuda faptului că au practicat vreme de milenii poligamia şi adulterul. Ei tolerează foarte prost infidelitatea. De ce? Pentru că, explică Leleu, ei retrăiesc cu această ocazie dureroasa rivalitate care-i opunea tatălui: îl asociază pe amantul care le ia iubita cu tatăl care le lua mama fără să le ceară voie. O altă cauză este veşnica reapariţie a fricii: aceea de a fi incapabil să-ţi satisfaci femeia, de a nu fi în stare să o controlezi, de a fi subjugat de pasiunea pentru ea, de a pierde puterea, de a fi dominat şi condus de ea.

Citește mai departe în dosarul tematic din ziarul ”Adevărul”.

***

 

O excelentă carte dedicată geloziei se intitulează Forme ale geloziei și este semnată de Hildegart Baumgart. Autoarea are o dublă formare (terapeut și filolog), așa că în ea veți găsi cazuri și referiri la psihologia geloziei, dar și excelente ilustrări culturale, de la gelozia dintre zeii antici, la dragostea romantică.

Femeile sunt obișnuite, de voie sau de nevoie, să se simtă ca ”frumoasa propietate a bărbatului” (…) Deseori este foarte dureros să observi această pretenție de posesiune, care vrea să-l aproprieze pe celălalt, și uneori este nevoie de o muncă terapeutică îndelungată până când cel ce suferă de gelozie să fie capabil să experimenteze pentru sine însuși, cel puțin sub protecția cadrului terapeutic, cum arată și cum se receptează mărturisirea: Da, asta am vrut s-o (să-l) am în întregime.