Cum sa le spunEditura Trei va invita luni, 30 martie, in Libraria Carturesti-Verona (Bucuresti) la evenimentul de lansare a cartii Cum sa le spun… Process Communication. Incepand cu orele 18.30, va asteptam la o discutie despre unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru comunicare interpersonala si motivare, metoda folosita incapand cu 1978 de NASA si adoptata ulterior de mari branduri din lumea afacerilor, dar si de politicieni americani, precum Hillary Clinton.

Despre avantajele metodei Process Communication in afaceri si relatii publice vor vorbi, din experienta proprie, trei profesionisti ai comunicarii corporative:

Ciprian Moga, managing partner la iQuest Consulting si trainer Process Communication,
Crenguta Rosu, co-managing partner la DC Communication,
Odeta Login, Government Relations, Regulatory & Medical Director la compania Terapia.

  Metoda Process Communication a fost dezvoltata de celebrul psiholog si consilier de comunicare Taibi Kahler si are la baza 20 de ani de cercetare stiintifica a mecanismelor comportamentale umane. Gerard Collignon, psiholog si psihoterapeut francez, prieten si colaborator apropiat al lui Kahler, a introdus si dezvoltat metoda in Europa. Cartea sa Cum sa le spun… este prima lucrare din Romania care infatiseaza acest instrument de comunicare organizationala.
 Cum sa le spun… nu este exclusiv o carte de consultanta si PR. Volumul extinde conceptele Process Communication inspre viata cotidiana, fiind de un real folos pentru oricine doreste sa-si imbunatateasca interactiunile de la serviciu sau din familie.

Detalii despre carte: http://tinyurl.com/q7ff84b