Editura Trei lansează la târgul de carte Gaudeamus 2018 din București o nouă colecție de psihologie: PSIHANALIZĂ CONTEMPORANĂ. Colecția este coordonată de psihanalistul și prof. univ. Vasile Dem. Zamfirescu și va fi deschisă de trei titluri, cartea-eveniment fiind ”Scrierile tehnice ale lui Freud” de J. Lacan. Nu vor lipsi autorii-vedetă, cum sunt traumatologul Franz Ruppert sau logoterapeutul Viktor Frankl. De asemenea, specialiștii vor găsi cărți dedicate emoțiilor pozitive și negative, tulburărilor de personalitate, coachingului, analizei jungiene sau longevității, iar publicul larg va putea afla mai multe despre mindfulness, narcisism sau anxietatea de separare a copiilor.
Ne găsiți la GAUDEAMUS în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, Romexpo, în Pavilionul Central, nivel 0.00, standul 16 (PROGRAM TÂRG / Miercuri – Duminică: 10 – 20)
15. Meditația integrală. Mindfulnessul ca modalitate de creștere, trezire și revelare în propria viață. Celebrul promotor al psihologiei transpersonale Ken Wilber vă oferă o cale inedită de a îmbina și integra două demersuri aparent distincte: calea religioasă înspre ”trezire”, respectiv dezvoltarea personală. Găsiți în această carte mijloacele pentru un ”mindfulness integral”, pentru împlinirea sufletească și îmbogățirea spirituală. 14. Ce să faci… când nu vrei să fii departe de părinți. Ghid pentru copiii care se confruntă cu anxietatea de separare. Pentru unii copii, a zbura cu un balon cu aer cald pare a fi o aventură pe cinste, în care vezi lucruri nemaipomenite. Pe alții însă, ideea de a zbura singuri, departe de părinți şi de casa lor, nu-i încântă deloc. Cum îți poți ajuta copilul să facă față anxietății de separare? Află de la psihologul școlar Kristen Lavallee și profesorul de psihologie clinică Silvia Schneider. 13. Un viitor lung și fericit. Sănătatea și siguranța financiară în epoca longevității crescute. Secolul XXI ne-a adus în dar 30 de ani de viață în plus. Ce-o să facem cu ei? Despre miturile legate de îmbătrânire și despre cum se ne pregătim pentru viitor, scrie cu precizie și optimism Laura L. Carstensen, fondatoarea Centrului pentru Longevitate de la Stanford. 12. Trezirea eroului interior. Douăsprezece arhetipuri care ne ajută să ne regăsim și să ne transformăm lumea. Nu mai sta, nu mai tatona, a venit timpul să pornești în călătoria vieții tale! A venit vremea să te autodescoperi și să afli ce arhetip ți se potrivește cele mai bine – să fie Magicianul sau Bufonul, Înțeleptul sau Războinicul, Inocentul sau Conducătorul? Celebra jungiană Carol S. Pearson te va ajuta să găsești răspunsul și calea. 11. Schimbările menopauzei. Cum să te reinventezi fizic, afectiv și sexual. Specialistă în terapia sexualității, Dona Caine-Francis demontează miturile legate de menopauză, trece în revistă tratamente hormonale și psihoterapeutice disponibile, dar vine și cu sfaturi legate de continuarea vieții sexuale. 10. Sursele suferinței. Frica, lăcomia, vinovăția, înșelarea, trădarea și răzbunarea. Psihiatrul și psihanalistul american Salman Akhtar apelează la antropologie, sociologie și etologie, dar și la ilustrări clinice, pentru a oferi informații de ultimă ora despre psihic și profunzimile sale. 9. Sursele bucuriei. Curajul, reziliența, recunoștința, generozitatea, iertarea și sacrificiul. Psihanaliza contemporană, printre ai cărei reprezentanți marcanți se numără și Salman Akhtar, admite (dincolo de suferință și patologie) existența unor trăsături pozitive inerente naturii umane – este o schimbare de perspectivă radicală nu numai pentru psihanaliză, ci și pentru prac¬tica psihoterapică. 8. Învățăm tot timpul. John Holt, creatorul homeschoolingului, pleacă de la următorul moto: ”Învățarea chiar e distractivă!”. Părinții și educatorii pot vedea din numeroasele exemple oferite de autor în ce fel achiziția și punerea creativă la lucru a unor abilități legate de scris-citit, matematică, muzică și științe poate aduce bucurie și optimism în inimile micilor școlari. 7. Voința de sens. Fundamente și aplicații ale logoterapiei. Celebrul Viktor Frankl prezintă aici o sinteză a întregii sale experiențe terapeutice, prezentând cu claritate tehnicile folosite de el pentru a combate ”vidul existențial” și a-și sprijini pacienții să descopere propriul sens în viață. 6. De la terapeut la coach. Julia Vaughan Smith are o dublă formare – este terapeut integrativ, dar și un coach experimentat. Este, deci, persoana ideală care îi poate ajuta pe psihologii și psihoterapeuții interesați de coaching să-și schimbe sau să-și extindă domeniul profesional. Cei interesați vor afla tot ce doresc despre coaching – cadru, tehnici, relaționarea cu clienții și diferențele specifice (dar și asemănările) față de psihoterapie. 5. Hotarele sufletului. Practica psihologiei lui Jung. June Singer, o importantă popularizatoare a psihologiei analitice în SUA, ”traduce” sub o formă accesibilă nespecialistului principalele concepte jungiene: complexele, Sinele, persona, umbra și interpretarea viselor. 4. Capcana narcisismului. Îndrumar de cunoaștere a naturii umane și de autocunoaștere. Narcisicul nu este doar cel ce se consideră excepțional și are nevoie de laude, ci și cel care te vlăguiește de energie, cel ce suferă în tăcere sau chiar psihopatul. Cum îi recunoaștem, așadar, pe narcisici, cum le aflăm motivațiile și, mai ales, cum putem să le ținem piept sau să ne ferim de ei? Răspunde medicul și psihoterapeutul austriac Reinhard Haller. 3. Tulburările de personalitate din DSM-5. Evaluare, conceptualizare de caz și tratament. Psihiatru american cu o experiență de peste 50 de ani, Len Sperry dedică fiecărei tulburări de personalitate câte un capitol în care include secțiuni privind diagnosticarea, evaluarea psihologică, conceptualizarea de caz (psihodinamică, biosocială, cognitiv-comportamentală, interpersonală și integrativă) și intervențiile specifice de tratament – de la psihoterapia individuală și terapia de grup, la terapia de cuplu și de familie, medicație și tratamentul integrativ și combinat. 2. Corpul meu, trauma mea, eul meu. Constelarea intenției – eliberarea de biografia traumatică. ”O traumă psihică poate fi eliminată din conștient. Însă nu putem scăpa de corpul nostru traumatizat. În el rămân experiențele reale ale traumei, chiar dacă, în urma procesului de amorțire și a celui de clivaj, durerea, frica, furia, dezgustul sau rușinea nu mai pot pătrunde în experiența conștientă. În corpul nostru este stocat adevărul cu privire la experiențele noastre de viață. Corpul nu minte!”, atrage atenția coordonatorul acestui volum, Franz Ruppert. 1. Scrierile tehnice ale lui Freud. Seminar. Cartea I (1953–1954). Editura Trei publică o carte-eveniment, o traducere din Jacques Lacan, cuprinzând prima serie de prelegeri din celebrul Le Séminaire.
Leave a Reply