De la ce vârstă ar trebui să începi educația sexuală a copilului tău? Ce este și cum se tratează ”burnoutul” copiilor? Cum evoluează cuplul vostru odată cu venirea pe lume a unui urmaș? Cum previi conflictele în familie și cum reacționezi, ca părinte, când copilul te enervează? Ce este parentajul reflexiv și care sunt miturile din parenting? Și, până la urmă, cum poți să crești niște copii sănătoși într-o lume nesănătoasă?
Dacă dorești să înțelegi mai bine resorturile nevăzute din spatele vieții de familie și a relației dintre părinte-copil, vino la atelierele ”Săptămânii Psi pentru Părinți” din perioada 25 februarie-3 martie. Organizată de Editura Trei, noua ediției Săptămânii Psi va fi găzduită, în șapte orașe din țară, de rețeaua Librăriilor Cărturești. Specialiști și profesori specializați în psihologia și terapia familiei și copilului te vor ajuta să înțelegi mai bine ce este în mintea unui copil sau a unui adolescent, când trebuie să pui limite și când poți să-l alinți, în ce fel poți să asiguri un climat de siguranță și o stare de bine în viața copilului și cum poți să-l ajuți să devină un adult independent, încrezător, cu spirit critic, dar deschis către lume și societate.
Atelierele ”Săptămânii Psi pentru Părinți” au intrarea liberă și vor începe de la orele 18.30 în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Suceava, Arad și Brașov. Evenimentul este coorganizat de Editura Trei, care va oferi, pe toată perioada evenimentului, o reducere de 25% pentru cărțile de parentaj și psihologia copilului ale Editurii Trei distribuite de librăriile Cărturești.
PROGRAM BUCUREŞTI – Librăria Cărtureşti Verona
- Starea de bine în educația copiilor
Invitat: Alexandra Anton
Carte recomandată: Să predăm ca în Finlanda – Timothy D. Walker
25 februarie (luni)- ora 18.30
- Cum putem crește copii sănătoși într-o lume nesănătoasă
Invitat: Irina Petrea
Carte recomandată: Copilul și spiritualitatea – Lisa Miller
26 februarie (marţi) – ora 18.30
- Cum și când să discuți cu copiii despre relații și sexualitate – tot ceea ce ți-ai fi dorit să îți spună părinții tai când erai copil, și chiar mai mult!
Invitat: Iulia Feordeanu
Carte recomandată: Educația sexuală în era digitală – Cindy Pierce
27 februarie (miercuri) – ora 18.30
- Burnoutul mămicilor și al copiilor
Invitat: Petruța Gheorghe
Carți recomandate: Burnoutul mămicilor; Burnoutul copiilor – Dr. Sheryl Ziegler
28 februarie (joi) – ora 18.30
- Cum să înțelegem și să rezolvăm conflictele din familie
Invitat: Oana Pescaru
Carte recomandată: Când părinții se enervează – Carl Semmelroth; Familia ca pacient – Horst-Eberhard Richter
1 martie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM CLUJ NAPOCA – Librăria Cărtureşti (Iulius Mall)
- Mituri despre parenting
Invitat: Andrada Cosma
Carte recomandată: Cum să te dezvolţi odată cu copiii tăi – Seamus Carey
25 februarie (luni) – ora 18.30 - Educația relațională în familie – ce, cum și cât trebuie să știe copiii nostri despre relația noastră de cuplu
Invitat: Adela Moldovan
Carte recomandată: Ce să le spunem copiilor – Françoise Dolto
26 februarie (marți) – ora 18.30
- Cum se dezvolta cuplul, în funcție de stadiile de dezvoltare ale copilului
Invitat: Raluca Anton
Carte recomandată: Arta de a cultiva relaţii durabile – Gérard Apfeldorfer
27 februarie (miercuri) – ora 18.30 - Burnoutul mămicilor. Cum să îți recâștigi viața și să crești totodată copii mai sănătoși
Invitat: Alexandra Gorea
Carte recomandată: Burnoutul mămicilor- Sheryl Ziegler
28 februarie (joi) – ora 18.30
PROGRAM TIMIŞOARA – Librăria Cărtureşti – Mercy
- Despre hartă și busolă – o poveste cu părinți destul de buni și copii crescuți în siguranță
Invitat: Andreea Ionescu
Carte recomandată: Dincolo de pedepse și răsfăț. Ajută-ți copilul să devină stăpân pe sine – Dr. Shefali Tsabary
25 februarie (luni) – ora 18.30
- Educația sexuală în era digitală
Invitat: Eugen Jurcă
Carte recomandată: Educația sexuală în era digitală – Cindy Pierce
27 februarie (miercuri) – ora 18.30
- Atașamentul în relația părinte – copil
Invitat: Ana Pascalău
Carte recomandată: Părintele eficient – Thomas Gordon
1 martie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM ARAD – Librăria Cărtureşti
- Premisele formării unei stime de sine bune la copil
Invitat: Angela Plăcintar
Carte recomandată: Cum să creşti un copil sigur de sine – Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
25 februarie (luni)- ora 18.30
- Copilul – ,,simptomul” familiei
Invitat: Lavinia Gana
Carte recomandată: Nevoile esenţiale ale copiilor – T. Berrz Brazelton, Sranlez I. Greenspan
26 februarie (marţi) – ora 18.30
- SOS – părinte rătăcit în hăţişul reţetelor de parenting
Invitat: Zagorka Hriţcu
Carte recomandată: 101 tehnici favorite ale terapiei prin joc – Heidi Gerard Kaduson, Charlis E. Scafer
27 februarie (miercuri) – ora 18.30
PROGRAM IAŞI – Librăria Cărtureşti – Palas
- Comportamentele problematice ale copiilor – între alint și patologie
Invitat: Mihaela Gherasim
Carte recomandată: Dincolo de pedepse și răsfăț – Dr. Shefali Tsabary
26 februarie (marţi) – ora 18.30
- Relația mamă-copil, înainte și după naștere
Invitat: Daniela Holman
Carte recomandată: Anii magici – Selma H. Fraiberg
27 februarie (miercuri) – ora 18.30
- Să înțelegem adolescentul de lângă noi
Invitat: Simona Filip
Carte recomandată: Sunt părinte de adolescent – Olivier Revol
28 februarie (joi) – ora 18.30
- Când părinții se enervează
Invitat: Marcel Nedelcu
Carte recomandată: Când părinții se enervează. O nouă abordare pentru a înțelege și soluționa conflictele din familie – Carl Semmelroth
1 martie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM BRAŞOV – Librăria Cărtureşti
- Cum să fim părinți care înțeleg mintea și sufletul copiilor
Invitat: Ramona Henter
Carți recomandate: Ghid pentru înțelegerea minții copilului – Cooper, A. & Redfern, S. (2018); Învăţăm tot timpul – John Holt, J. Metoda Parentajului Reflexiv ; Să-i învăţăm pe copii să gândească – Darlene Sweetland, D. & Stolberg
25 februarie (luni) – ora 18.30
- Față în față cu anxietatea copiilor
Invitat: Ana-Maria Cazan
Carte recomandată: Colecția – Ce să faci când…
26 februarie (marţi) – ora 18.30
- Copii mici, probleme mici – copii mari, probleme mari”. Cum să privim dincolo de această zicală
Invitat: Laura Teodora David
Carti recomandate: Când părinții se enervează – C. Semmelroth; Sunt părinte de adolescent – O. Revol
27 februarie (miercuri) – ora 18.30
- Am obosit să fiu mamă. Cum facem față provocărilor mămiciei?
Invitat: Andreea Ola
Carte recomandată: Burnoutul mămicilor – S.Ziegler
28 februarie (joi) – ora 18.30
- “M-ai supărat, nu mai vorbesc cu tine”
Invitat: Dana Liliana Militaru
Carte recomandată: Crearea și ruperea legăturilor afective – J.Bowlby; Simbioză şi autonomie – F. Ruppert
1 martie (vineri) – ora 18.30
PROGRAM SUCEAVA – Librăria Cărtureşti
- Povesti terapeutice pentru copii și părinți
Invitat: Alexandra Pașa
Carte recomandată: 101 poveşti vindecătoare pentru copii şi adolescenți – George W. Burns
26 februarie (marţi) – ora 18.30
- Cum să întelegem și să soluționăm conflictele din familie
Invitați: Alina Ciupercovici , Călin Bîrleanu
Carte recomandată: Familia ca pacient – Horst-Eberhard Richter
28 februarie (joi) – ora 18.30
Leave a Reply