Dacă nu îl pot vindeca sau nu-i pot aduce alinare celui în cauză, pot să îi rămân alături, să îi dau mâna, să îi vorbesc, sau chiar să tac; sunt neputincios, dar sunt prezent. Iar prezența este un gest important, care diferă radical de opusele sale: fuga, absența… Fac tot ce pot să mă îndrept spre acțiuni mai puțin ambițioase, spre gesturi simple. În asemenea clipe, e greu de renunțat la soluțiile mărețe, dar nu și la micile gesturi.
Year: 2020 Page 11 of 16
Sunt oameni care au trăit într-o viață cât alții în 100, au trecut prin experiențe pe care alții le văd doar în filme și au povești cu care să umple pagini fără număr. Un astfel de om este William H.McRaven, membru al trupelor SEAL din cadrul Forțelor Navale ale SUA și fost comandant al Forțelor […]
În această perioadă complicată, când oameni de știință din toată lumea fac tot ce pot ca să învingă situația de urgență creată de coronavirus, este foarte important să nu uităm că și copiii au dreptul să știe ce se petrece în jurul lor și în viețile lor de zi cu zi. În Italia, grupul de […]
Noi nu creăm sensul; noi îl găsim. Și nu putem să-l găsim dacă nu îl căutăm. Câteodată, el se țese larg în viețile noastre; altădată alunecă aproape neobservat. Uneori ne scapă cu totul un moment semnificativ, pentru ca, după zile, luni sau chiar ani, în mod neașteptat, ceva ce odată părea nesemnificativ să devină un moment central, care ne schimbă viața.
Stăruința și munca în echipă sunt răsplătite în Noi suntem grădinarii prima carte ilustrată aJoannei Gaines, vedetă (alături de soțul ei, Chip Gaines) a emisiunii Fixer Upper de la HGTV, care vorbește despre aventurile familiei sale în domeniul grădinăritului. Spusă de vocea comună a celor patru copii mai mari ai familiei Gaines, povestea își păstrează […]
„Îmi este dor de glasul copiilor care se joacă, acesta sună mereu la fel, indiferent de limba lor”, spunea astronautul Scott Kelly, cel care deține recordul pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american: un an de izolare în spațiu. Asemenea lui Kelly, aproape întreaga planetă trăiește acum în izolare, departe unii de […]
De ceva timp Franța se află în izolare. Indispensabilă pentru a ne proteja unii pe alții pe perioada acestei epidemii devastatoare de coronavirus, izolarea nu este, totuși, o perioadă ușoară. Psihiatrul, scriitorul și „specialistul în știința liniștirii” Christophe André ne oferă zece sfaturi pentru a trăi mai relaxat această izolare. Christophe André : Dacă mă […]
Ce-ți mai aduci aminte de când erai copil? Ți-era frică să pui întrebări de teamă că poți fi luat de fraier? Ți s-a întâmplat să îndrăznești s-o faci și să simți că ceilalți râd de tine? Mie da, și nu prea înțelegeam de ce… îmi dădeam seama că păream amuzantă, dar nu mi-era foarte clar […]
Care sunt ingredientele de bază ale rezilienței? Unii vorbesc despre șapte factori esențiali (de la talent și gene bune, la mentori și bani), alții pun totul pe seama iubirii primite și date înapoi de la și către cei dragi. Bazându-se pe povești de viață remarcabile (precum cea a fizicianului Stephen Hawking sau cea a actorului […]
• 5 curiozități despre scriitorul originar din Marea Britanie, ale cărui romane sunt publicate în colecția Fiction Connection de la Editura Trei Peste nouă cărți publicate în șase ani, toate devenite bestseller, la nivel internațional. Dintre acestea, opt alcătuiesc o serie de romane polițiste cu o femeie detectiv ieșită din tiparele clasice, care ridică cele […]